Am impresia că aceste rânduri sunt tot atât pentru conştiinţa mea cât şi pentru acei care urmează să le judece. Se petrec lucruri şi se iau atitudini care scapă judecăţii şi înţelegerii. Nu am deslegare omenească şi normală: nu găsesc nici o justificare. Mă simt deconcertat.

Parcă peste noapte s’ar fi schimbat datele unei logici, care-i simplă, care-i la îndemână fiecăruia. Am siguranţa că aceiaşi deconcertare stăpâneşte o mare parte dintre semenii mei care au obiceiul de a judeca evenimentele, fără ură şi fără părtinire.

În zilele acestea de primejdii reînoite, când grijile fiecăruia sunt atât de identificate cu grijile colectivităţii naţionale, atitudinea unor dintre noi, din aceiaş ţară şi de acelaş neam, zdruncină încrederea în judecăţi.

Iată, d. Mussolini, a vorbit la Roma pentru aniversarea începutului erei fasciste. Cu această ocazie d-sa, pentru ca să fie pace, a declarat că:

„Este necesar ca anumite clauze ridicole şi absurde ale tratatelor de pace să fie revăzute“.

Această cerinţă nu e nouă. Ea a fost în special formulată şi cu alte ocazii, când s’a vorbit mai precis de „Ungaria mutilată“, de „Dreptate pentru Ungaria“ şi de calităţile războinice ale poporului ungar. Nu este vorba deci, precum se spunea altă dată, de o enervare trecătoare. E vorba de o poziţie politică bine definită. D. Mussolini luptă pentru revizuirea tratatelor.

Asta e clar?

Pe această poziţie este alături de interesele României, sau contra lor? Apoi România este beneficiară a tratatelor de pace pe care d. Mussolini vrea să le revizuiască. Acele tratate de pace sunt actele de stare civilă internaţionale ale întregirii româneşti. Din acele tratate face parte harta României noastre de azi, – imaginea plastică a idealului nostru naţional de ieri. Orice revizuire a tratatelor înseamnă revizuirea hotarelor noastre. A cere revizuirea tratatelor este ega