Gigi Becali a fost condamnat să performeze vreo trei prin discursuri economicoase. La vorbitor. Oficialii deciziei susţin că hotărârea lor de a-l piti pe împricinat  are la bază argumente juridice irefutabile. Aş vrea să-i cred pe înrobaţi. Dar, dacă-i iau în serisos, mă tem să nu fiu retrogradat în infantilism. Fiindcă se vorbeşte despre zbârceli însumate. Despre complicitate la abuzuri înalt ministeriale, despre sechestrare de persoane, despre dare de mită. Și, atunci, cei trei ani destinaţi ispăşirii ar părea doar un chilipir scos din cutia milei. De aceea, personal, consider că această punere în scenă a spectacolului Becali este total nereuşită. Cred că cei trei ani cu executare nu reprezintă nicidecum o consecinţă a capetelor de acuzare afişate oficial. Cred că cei trei ani cu executare reprezintă doar tributul pe care Gigi Becali îl plăteşte pentru nechibzuinţa de a fi ţipat în piaţa publică adevăruri pe care şmecherii abia de le şoptesc.

Condamnarea lui Gigi Becali, oricum ar fi ea, prea blândă sau prea aspră, rămâne o realitate pe care nu avem decât să o consemnăm ca atare. Nuanţele apar doar atunci când este forţată, deseori mult prea forţată, legătura dintre situaţia lui Gigi Becali şi consecinţele pe care aceasă situaţie le poate avea în parcursul sportiv al Stelei.

Detenţia lui Gigi Becali are o limită de timp. Vieţaşii neroziei nu au, în schimb, nici o limită. Țugulanii care-şi găsesc răsfăţ doar în bezna vieţii se aruncă în verdicte care de care mai catastrofice. Subiecte precum eliminarea Stelei din cupele europene sau retrogradarea echipei prin divizii încă neomologate sunt abordate cu o bucurie nebună. Bucurie care ar avea, eventual, vreo justificare atunci când ea este întâlnită la adversari pe care Steaua i-a mai persecutat cumva în competiţie. Absolut nejustificată mi se pare însă hărnicia cu care trebăluiesc în astfel de sup