Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist lovit cu pumnii în faţă de un recidivist

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 10 iunie 2013 ·

Un tânăr din comuna Năruja a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă a lovit un poliţist. Măsura arestării preventive a fost dispusă sâmbătă, de magistraţii Judecătoriei Focşani. Culiţă Olaru a lovit un subofiţer din cadrul Poliţiei Oraşului Odobeşti, după ce acesta i-a spus să nu mai facă gălăgie. În urma verificărilor s-a mai stabilit că tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, el a mai bătut o altă persoană, căreia i-a spart şi ochelarii.

Culiţă Olaru, în vârstă de 25 de ani, din comuna Năruja, a fost arestat preventiv sâmbătă, după ce a lovit un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Odobeşti.

Potrivit informaţiilor primite de la oamenii legii, Culiţă Olaru, băut fiind, făcea scandal în centrul oraşului Odobeşti. Poliţistul Marian Vrînceanu, care patrula pe raza oraşului împreună cu un jandarm, l-a atenţionat pe tânăr să se potolească deoarece tulbură ordinea şi liniştea publică. Atât i-a trebuit scandalagiului care, fără să stea prea mult pe gânduri, a sărit la gâtul poliţistului, pe care l-a lovit, apoi i-a rupt cămaşa.

În cele din urmă, Olaru a fost imobilizat şi dus la sediul Poliţiei Oraşului Odobeşti pentru a fi audiat. În urma verificărilor s-a stabilit că el nu era la prima abatere. Cu câteva ore mai înainte, el lovise o altă persoană, căreia i-a spart şi ochelarii. După audieri, scandalagiul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. „În noaptea de 7/8.06.2013, patrula de ordine şi siguranţă publică, în timp ce desfăşura activităţi de menţinere a ordinii publice în centrul oraşului Odobeşti, l-a atenţionat pe O. Culiţă, de 25 de ani, din comuna Năruja, judeţul Vrancea. Acesta era sub influenţa băuturilor alcoolice şi tulbura liniştea publică prin ţipete şi larmă. Fără motiv, O. Culiţă a lovit poliţistul cu pumnii în zona feţei şi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ministrul Finanțelor, despre măsurile fiscale: „Dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă”

HotNews acum 51 minute
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că adoptarea pachetului de măsuri fiscale „ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, transmite Agerpres. Declarațiile ministrului, făcute în

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°