Pentru următorul număr al revistei „Historia”, rubrica mea „Istoria ca telenovelă” găzduieşte un amplu eseu intitulat „Misterul exemplarului din Cursul scurt al lui Stalin”.

De „Cursul scurt” îşi amintesc, fireşte, puţini români, dintre cei care şi-au făcut şcoala sau cariera până în 1960. Doctorii docenţi în comunism, precum Vladimir Tismăneanu, ştiu că e vorba de o carte, o biată carte, trasă la noi, în anii stalinismului agresiv, în numeroase ediţii şi tiraje, înfăţişată membrilor de partid şi – nu numai – ca o Carte sfântă, de care nu te poţi apropia decât cu sufletul curăţit de grelele păcate burghezo-moşiereşti.

În textul meu din „Historia”, exemplific acest fenomen – transformarea unei cărţi într-un obiect de cult ieşit din comun – prin textele literare şi gazetăreşti care făceau mare caz, în vara lui 1949, de realitatea că Lazăr Cernescu, zis şi Lazăr de la Rusca, ţăranul sărac şi activistul asasinat de cei din Munţi, studia cu sârguinţă. „Cursul scurt”, pe coperta căruia trecuse – cel puţin aşa se vede din reproduceri – precizarea scrisă de mâna lui: „Propietatea tov. Cernescu Lazăr. Rusca, 1948”.

„Cursul scurt” e varianta prescurtată a unui titlu mai lung, sub care cartea a şi apărut, la editura Partidului Comunist Român, între 1944 şi 1948: „Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice. Curs scurt. Redactat de o Comisiune a C.C. al P.C. (b) al URSS. Aprobat de C.C. al P.C. al URSS. 1938“.

Din câte se vede, „Cursul scurt” nu e altceva decât o Istorie, chiar dacă de peste 500 de pagini. O istorie a PCUS, din 1883 până în 1938. La vremea respectivă, Cultul în care se scaldă Cartea îşi avea unul dintre temeiuri în faptul că Istoria era a PCUS.

Acum, însă, judecând Cursul scurt cu detaşare – atitudine care exclude atât dragostea staliniştilor din anii 1944-1956, cât şi ura anticomuniştilor de după 1989 – vom constata