Mii de voluntari, dar şi pompieri şi echipaje ale forţelor de intervenţie rapidă se mobilizează zilnic în Germania, unde creşterea nivelului Elbei, fără precedent în această ţară din 2002. Jurnalele de ştiri ale posturilor germane de televiziune prezintă imagini apocaliptice. Dresda, în special, pare a dispărea încet sub ape. Mobilizarea voluntarilor este impresionantă. La fel, în Ungaria, unde autorităţile şi populaţia se mobilizează pentru a face faţă nivelului-record al Dunării care este aşteptat să se înregistreze duminică după-masă şi luni la Budapesta.
Îngrijorare la Magdeburg
În Germania, atenţia se concentrează asupra oraşului Magdeburg, în Saxonia-Anhalt (est), inundat de Elba, alimentată săptămâna trecută de precipitaţii importante în Cehia. Site-ul hochwasser.feuerwehr-magdeburg.org ţine la curent populaţia cu situaţia din localitate şi cu intervenţia pentru eliminarea efectelor inundaţiilor. Nivelul fluviului, la Magdeburg, a atins 7,45 metri duminică dimineaţa, cu doi metri peste nivelul obişnuit şi mai mare decât la ultimele inundaţii importante, în 2002, au anunţat autorităţile locale.
Evacuări
Aproape 3.000 de locuitori au fost evacuaţi din cartierul Rothensee, unde sute de militari acţionau la consolidarea unui dig de protecţie a unei instalaţii electrice cruciale, cu scopul de a împiedica noi întreruperi ale curentului în oraş. Alte cartiere au fost evacuate în apropiere de Barby, la confluenţa Elbei cu râul Saale. La câţiva kilometri depărtare, o parte a celor aproximativ 8.000 de locuitori din Aken şi-au părăsit domiciliul la bordul unor vehicule militare sau ambulanţe.
Preşedintele va vizita oraşele afectate
Preşedintele german Joachim Gauck va efectua duminică vizite în oraşe afectate de inundaţii, în Saxonia şi Saxonia-Anhalt şi va participa la o slujbă religioasă alături de salv