„Cuvintele care nu sunt urmate de fapte nu valorează nimic”. Esop             Nu se poate să nu fi observat amabilitatea unora de a da sfaturi. Sfaturi gratuite, plouă cu sfaturi, unele mai justificate decât altele, condimentate cu exemple mai mult sau mai puţin credibile, toate având un singur scop: să te critice, să-ti scuture şi bruma de încredere care o mai ai, pentru că, nu-i aşa orice ai face nu e destul. „Trebuia aşa sa faci...”, „Mai bine era dacă făceai aşa...”, „mergea super aşa...”, „eu de eram în locul tău..., etc. Stereotipuri lingvistice la care îţi vine să răspunzi englezeşte „give me a break” sau mai pe româneşte „fă tu mai bine decât mine şi-ţi urmez exemplu”. Sfătoşii aştia îi găseşti pe la toate colţurile, mai tare, mai încet sfătuiesc, critică, jignesc, acuză, urlă, se inroşesc de furie, dau din mâini, din punctul lor de vedere nici n-ar trebui să exişti. Niciunul nu e suficient de vertical să iasă la înaintare cu un rezultat palpabil, credibil, demn de urmat: un EXEMPLU! Ne-am umplut de filozofi de debara, gata să sară pe cel ce îndrăzneşte să fie inedit, să coloreze banalul, să schimbe balamalele ruginite ale sistemului. Avem nevoie de exemple, de adevărate exemple nu de ipocrizie, servilism politic, habotnicie religioasă, agresivitate, mediocritate, sălbăticie. De mă întreabă vreun copil ce exmplu de bună practică i-aş da m-ar pune în mare dificultate. Probabil l-aş trimite la bibliotecă la sectiunea „cel mai bun S.F. din timpurile noastre”. Cine îndrăzneşte sa iasă din tiparul clasic e privit cu invidie şi apostrofat cu sarcasm: „Mno dragă, acum ţi-ai găsit şi tu să te bagi in seamă. Aşteaptă să te remarce alţii”. Alţii nu te remarcă pentru a ajuns aproape ruşinos să se mediatizeze asemenea exemple, nu ar mai citi lumea ziarul. Şi uite aşa, aşteptăm să ni se ridice statuie postmortem evident, şi mai dăm incă o dată satisfacţie mediocrităţii. D