Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Radu - „Am să-i dau o veste proastă lui Iorguş” Vorbe grele despre falimentul municipiului Mangalia

Publicat in Ziua Constanta, luni 10 iunie 2013 ·

Fostul deputat Zanfir Iorguş susţine că „Primăria Mangalia este în pragul falimentului” şi critică actuala administraţie locală condusă de independentul Cristian Radu pentru că nu ar fi derulat, într-un an de mandat, niciun proiect important. Actualul edil şef îi răspunde dur fostului primar al Mangaliei şi declară că datoriile municipalităţii ar data încă din timpul ultimului mandat al lui Iorguş.

Fostul deputat al Colegiului 5 şi, de asemenea, fost primar al municipiului Mangalia, Zanfir Iorguş, a făcut, ieri, o serie de declaraţii referitoare la actuala administraţie locală din Mangalia, condusă de independentul Cristian Radu. Democrat liberalul susţine că „Primăria Mangalia este în pragul falimentului”, având, în prezent, „peste 250 miliarde lei datorii”, precum şi un proaspăt împrumut contractat, în valoare de aproximativ 200 de miliarde de lei. „În ultimul an, administraţia condusă de Radu Cristian a mărit excesiv fiscalitatea în oraş, a mărit excesiv taxele şi impozitele locale, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice, a împovărat agenţii economici cu taxe noi”, a ţinut să menţioneze Iorguş.

În acelaşi context, fostul parlamentar PDL a precizat că, pentru prima dată după câteva zeci ani, de 1 Mai, în Mangalia au fost doar în jur de 30 de familii. „În staţiunile din sudul litoralului nici picior de turist nu este”, a subliniat Zanfir Iorguş.

Nu mai puţin important, fostul primar al municipiului Mangalia a declarat că „în ultimul an nu s-a derulat niciun proiect important” în localitate.

„Am venit la muncă în primărie, nu la şpriţuri”

Contactat telefonic pentru a comenta declaraţiile făcute ieri de Zanfir Iorguş, primarul Cristian Radu a menţionat, încă de la început, că nu intenţionează să polemizeze „cu un personaj care, în doar un an, a pierdut de două ori în faţa electoratului (n.r. - alegerile local

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cadavrul unei femei a fost găsit la marginea unei păduri. Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă

Ziare.com acum 40 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă după ce vineri, la marginea unei păduri din Bragadiru, a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, poliţiş

"Era momentul ca România să intre în programul Visa Waiver". Mesajul ambasadoarei Statelor Unite la București VIDEO

Ziare.com acum o ora
Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București, a declarat vineri, 10 ianuarie, că "era momentul ca România să intre în programul Visa Waiver", exprimându-și încrederea că această facilitate va aduce mai aproape popoarele ro

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 59 minute
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Decizie fără precedent: Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat de justiţie. Cu toate acestea, preşedintele ales al SUA nu va merge la închisoare

Ziarul Financiar acum o ora
Trump a fost condamnat, dar nu se va lua nicio măsură împotriva lui, fiind vorba de o eliberare necondiţionată, ceea ce înseamnă că nu va primi închisoare sau pedepse. În termeni juridici în SUA, Donald Trump a fost „achitat necondiţionat”. Curtea S

Victorie pentru CFR Cluj în primul amical din Spania

News.ro acum 46 minute
Echipa CFR Cluj a învins vineri, în cantonamentul din Spania, formaţia germană SV Wehen Wiesbaden, scor 2-0, în primul meci amical disputat de clujeni în perioada de pregătire. În cantonamentul de la Oliva Nova Beach & Golf Resorts, CFR Cluj a înfru

Cutremur în judeţul Prahova. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut loc vineri la ora 15.49, în judeţul Prahova. Acesta a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 136,8 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropie

Fără vize în Statele Unite. Iohannis: "Această reuşită va determina dezvoltarea şi mai dinamică a relaţiilor noastre bilaterale"

Ziare.com acum 2 ore
Includerea României în Programul Visa Waiver este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor, a transmis, vineri, 10 ianuarie, preşedinte

Cinci persoane au ajuns la spital după un accident între un microbuz și o mașină de gunoi. Cine ar fi de vină FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate un microbuz și o autoutilitară pentru transport deșeuri a avut loc, vineri, 10 ianuarie 2025, pe raza comunei Tinosu, sat Predești, din județul Prahova. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahov

Colegiul Medicilor Gorj se va autosesiza după ce un bebeluş a murit la 18 ore de la naştere, la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti

News.ro acum o ora
Colegiul Medicilor Gorj se va autosesiza şi va face verificări după ce un bebeluş a murit la nici o zi de la naştere, în Spitalul din Târgu Cărbuneşti. Unitatea sanitară se află în centrul unei controverse, după ce în spaţiul public au apărut inform

NATO nu va susţine noua ţintă de cheltuieli pentru apărare a lui Trump, dar vor exista modificări, afirmă analiștii

Ziare.com acum o ora
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu va ține cont de propunerea lui Donald Trump, de a crește masiv cheltuielile de apărare, dar probabil va agrea să depășească ținta actuală, potrivit unor oficiali și analiști. Președintele ales al

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°