Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce divorţează Putin?

Publicat in Adevarul, duminică 9 iunie 2013 ·

Dintre diversele ştiri care ţin capul de afiş al săptămânii, una mi se pare mai interesantă. Vladimir Putin divorţează! Noi, sătui de Bahmu, Prigoană, Andreea şi Bănică jr., Pepe si Zavoranca zicem, ei şi ce-i cu asta? Parcă nici când Nicholas si Cecilia si-au spus Au revoir, nu s-a facut atata tevatura, nici la Ladi Di si Printul Charles. Vladimir Putin conduce detasat si cu o imensă popularitate Rusia. O Rusie pe care a luat-o cu hainele şi încălţămintea franjuri de la Elţin, omul care înainte să moară şi după ce a făcut jocul americanilor a decis că merită ca Maica Rusia să se mărite din nou. Nu e treaba mea să comentez de ce s-a separat Vladimir de Ludmila. Nici cu cine a înşelat-o Vladimir pe Ludmila. Am curajul să o afirm, deşi o să mă înjure mulţi, Vladimir şi-a respectat cuvântul dat la catafalcul lui Elţin, să aibă grijă de Maica Rusia cu orice preţ. Asta punând mai presus ţara de familie. Or să mă dea necuratului telenovelistele, microbiştii, cancaniştii şi care s-or mai fi născut în zodia telecomenzii, dar asta e, Ţarul Putin arată că a moştenit genele lui Petru cel Mare. A visat să fie ca el, în Occident. Ca proaspăt ofiţer KGB a a ajuns în RDG, care nu era Occidentul, dar era mai bine decât acasă. A stat cu femeia iubită 30 de ani, ceea ce rar se întâmplă prin Occident. A decis să divorţeze discret, fără cancanuri, ceea ce rar se întâmplă prin Occident. S-a fotografiat pe lacul Baikal, la vânătoare de tigri, a pescuit la bustul gol pe Enisei sau Volga, a zburat pe Suhoi şi-a învins adversarii pe tatami, s-a lăsat filmat să vadă lumea că Rusia are presă. O presă care nu a adus argumente convingătoare că ar fi dictator. Citeam un roman al lui Jack Higgins, în care un interlop spunea că nici banditii nu mai sunt cum erau pe vremuri, pentru ca se dădeau în vânt după Maggie Tatcher si purtau chiloti cu Union Jack (numele steagului britanic). Cam asa e si acum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 9 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 11 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 12 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 10 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

0°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°