Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 3, a câştigat, duminică, pentru a opta oară turneul de la Roland Garros, învingându-l în finală, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-3, pe compatriotul său David Ferrer, al patrulea favorit.
Meciul a durat două ore şi 16 minute, fiind marcat de incidente în setul doi: un bărbat a intrat în arenă cu fumigene, fiind evacuat de forţele de ordine, şi alţi doi spectatori au fost evacuaţi după ce au protestat zgomotos faţă de legea privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex, adoptată recent în Franţa.
Nadal a devenit primul jucător din istorie care se câştigă de opt ori acelaşi turneu de Grand Slam, depăşindu-i pe americanul Pete Sampras şi pe elveţianul Roger Federer, care s-au impus de şapte ori la Wimbledon.
A fost, la Paris, pentru a patra oară o finală spaniolă, după Sergi Bruguera - Alberto Berasategui în 1994, Carlos Moya - Alex Corretja în 1998 şi Albert Costa - Juan Carlos Ferrero în 2002.
Pentru Nadal, victoria de duminică a fost a 59-a la Roland Garros în 60 de meciuri, un record.
Din februarie, de când a revenit în competiţii după o absenţă îndelungată cauzată de o accidentare la genunchi, Rafael Nadal a câştigat şapte turnee şi a fost finalist la alte două turnee.
De-a lungul carierei, Nadal a câştigat 57 de turnee, dintre care 12 de Grand Slam: Australian Open - 2009, Roland Garros - 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, Wimbledon - 2008, 2010, US Open - 2010.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 3, a câştigat, duminică, pentru a opta oară turneul de la Roland Garros, învingându-l în finală, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-3, pe compatriotul său David Ferrer, al patrulea favorit.
Meciul a durat două ore şi 16 minute, fiind marcat de incidente în setul doi: un bărbat a intrat în