Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nea’ Mărin miliardar. Milioanele de euro şi conturile lui Condescu

Publicat in Gorj Domino, luni 10 iunie 2013 ·

Despre averea lui Marin Condescu există foarte multe speculaţii şi aproape nimic palpabil, cu excepţia celor două vile pe care familia sa le deţine în cartierul Primăverii din Tg-Jiu. În lipsa unei declaraţii de avere, despre care colegii săi sindicalişti spun totuşi că există, liderul FNME a afişat o singură dată documente cu o importantă sumă de bani, din postura de salvator al echipei de fotbal Pandurii Tg-Jiu, fără să ofere explicaţii în legătură cu provenienţa acestora.

Concret, în ultimii doi ani de zile, Condescu a constituit mai multe depozite la o bancă, cu trei dintre acestea, în valoare totală de peste două milioane de euro, a garantat credite de 1,4 milioane de euro. Cu toate astea, apropiaţii săi din conducerea FNME spun că liderul sindical nu este milionar în euro.

Cele opt conturi ale lui Condescu

Despre banii şi averea preşedintelui Federaţiei Naţionale Mine Energie există doar aproximări, în funcţie de cifrele financiare ale afacerilor pe care acesta le controlează. Prima şi singura oară când Condescu a afişat public documente cu o importantă sumă de bani, împrumutaţi de la bancă, pentru a salva Clubul Pandurii de la sancţiuni pe plan sportiv din cauza unei datorii pe care o avea către alt club de fotbal, s-a întâmplat în urmă cu doi ani şi „patronul echipei de fotbal”, aşa cum este prezentat de presa sportivă, a punctat la capitolul imagine. Mai exact, în februarie 2011, Marin Condescu împreună cu soţia sa au devenit investitori la Fondul Deschis de Investiţii Raiffeisen Euro Plus, cumpărând titluri emise de fond în valoare de 802.282 euro, adică vreo 35 de miliarde de lei vechi. În luna martie, Condescu s-a împrumutat 400.000 de euro, garantând creditul cu acţiunile cumpărate cu o lună în urmă. Liderul sindical a împrumutat la rândul său suma Clubului Pandurii, banii fiind plătiţi Clubului Dinamo în contul un

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 8 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°