Scris de Ioana Costas - ARAD. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad organizează în 25 iunie, începând cu ora 09,00, la sediul unităţii, examen de atestare a calităţii de detectiv particular. Dosarele întocmite în vederea participării la examen pot fi depuse până la 19 iunie 2013, la Serviciul de Investigaţii Criminale – Secretariat. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul IPJ Arad sau pe site-ul inspectoratului.
Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii :
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European;
b) posedă cel puţin studii medii si este absolventa a unei scoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
c) este aptă din punct de vedere medical;
d) sa nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
e) nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) a obţinut avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad sau al D.G.P.M.B., după caz;
g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.
Dosarul cu documentele necesare pentru a dobândi calitatea de detectiv particular trebuie să cuprindă:
- cerere de participare la examen;
- curriculum vitae;
- actul de stare civilă în copie legalizată;
- actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată (în înţelesul art. 5, b) din L329/2003 republ