Un bărbat de 66 de ani din comuna Hurezani a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile după ce a înjunghiat un vecin. Ion Visu s-a luat la ceartă cu un consătean de 53 de ani, aplicându-i acestuia o lovitură cu un cuțit. „Pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 66 de ani i-a aplicat o lovitură, în zona toracică, unui consătean, acesta din urmă fiind transportat cu o ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 29 de zile în cătuşe
Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, fiind prezentat Parchetului şi Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Visu Ion pe o durată de 29 zile, începând cu data de 07.06.2013 până la data de 05.07.2013 inclusiv”, se arată pe site-ul Tribunalului Gorj.
Un bărbat de 66 de ani din comuna Hurezani a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile după ce a înjunghiat un vecin. Ion Visu s-a luat la ceartă cu un consătean de 53 de ani, aplicându-i acestuia o lovitură cu un cuțit. „Pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 66 de ani i-a aplicat o lovitură, în zona toracică, unui consătean, acesta din urmă fiind transportat cu o ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 29 de zile în cătuşe
Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, fiind prezentat Parchetului şi Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Visu Ion p