Lupta pe care am întreprins-o timp de o viaţă, n’a fost uşoară. În primul rând este faptul că am putut rezista mediului înconjurător. Acest mediu strâmbă caracterele, moleşeşte energiile şi adoarme voinţa. Totul conspiră să te facă la fel cu ceilalţi...
Dar acesta a fost trecutul. Istoria îl va preţui mai bine şi mai drept, poate, decât îl putem aprecia noi, noi cari l-am trăit. Istoria va judeca această minune, a existenţei şi propăşirii unui ziar democrat, într’o epocă turbure, fără opinie publică conştientă, cu o oligarhie atotstăpânitoare, – o epocă în care respectul legii părea o utopie, iar o justiţie, care să te proteguiască împotriva abuzului, o iluzie. Va fi totuşi un merit al acestei epoci, că a putut să permită existenţa unui ziar, care, fără să fie susţinut de nimeni, a izbutit să existe şi să reziste tuturor loviturilor ce i s’au dat în decursul vieţii sale... E poate şi o dovadă a altui fenomen, acela al confuziei acestei epoci, în care curajul a învins conspiraţia laşităţii şi în care o mână de oameni a cutezat să stea împotriva puhoiului reacţiunii, împotriva duşmăniei tuturor guvernelor – şi aceasta, când un simplu act de energie tâlhărească ar fi putut să nimicească opera democratică întemeiată de Alexandru V. Beldiman (cum s’a şi întâmplat mai târziu, în 1937. N. red.).
Dar viitorul? Aş putea zice că am şi intrat în acest viitor. El ni se prezintă mult mai limpede şi mai frumos. Ţara se preface văzând cu ochii, e o fierbere de jos şi până sus, negurile încep să se risipească, în curând confuzia va înceta şi luptele partidelor de astăzi, lupte zadarnice şi sterile, vor fi înlocuite prin lupta celor două clase. Această luptă va fi lungă, va fi grea, dar sfârşitul ei este fără îndoială triumful claselor populare.
Ţărănimea şi muncitorimea oraşelor se deşteaptă, ele cer dreptul la viaţă publică, cer şi dreptate.
Datoria „Adevăru
