Luni, 10 iunie, începe prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2013, cu evalarea competențelor de comunicare în limba română. Subiectele la probele scrise vor fi diferențiate în funcție de profil și filieră. Camerele video rămân în sălile de examen.
În județul Neamț s-au înscris pentru această sesiune 5.100 de candidați, din care aproximativ 800 sunt din promoțiile anterioare. Examenul va începe cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Între 17 și 21 iunie sunt programate probele de evaluare a competențelor digitale, iar între 25 și 28 iunie se vor desfășura probele de evaluare a competențelor de comunicare într-o limbă străină. Probele scrise vor începe pe 1 iulie, cu limba și literatura română. Pe 3 iulie, candidații vor susține proba obligatorie a profilului, matematica sau istoria, iar pe 5 iulie vor da teză la o disciplină la alegere din disciplinele corespunzătoare profilului absolvit. Rezultatele examenului se vor afișa pe 8 iulie, până în ora 12, și în aceeași zi se vor depune și contestațiile.
Subiecte diferențiate la probele scrise
Marea noutate pe care o aduce bacalaureatul de anul acesta este diferențierea subiectelor pentru elevii de la Tehnologic. Elevii de la filiera Tehnologică – cu cele mai slabe rezultate la examenul de bacalaureat din ultimii ani – vor avea subiecte diferite de cele ale absolvenților de pe filiera teoretică la Matematica, Fizica si Chimie. Și la examenul scris de Limba Română vor avea subiecte diferite. 2013 este primul an în care și această probă a fost diferențiată: elevii de la profilul Real și cei de la filierele Tehnologică și Vocatională vor avea de rezolvat subiecte diferite la examenul de Limba și literatura română, față de absolvenții de la profilurile Umanist și Pedagogic.
Diplomele de Bacalaureat rămân, însă, la fel ca în anii tre