Un mare poet român spunea în versurile sale următoarele : “liceu,- cimitir, cu lungi coridoare. Azi nu mai sunt eu, şi mintea mă doare…Nimic nu mai vreau, Liceu, – cimitir, Cu lungi coridoare…”, versuri care-ţi readuc în memorie anii de liceu. Un astfel de moment l-am trăit zilele trecute când mi-am revăzut liceul după 9 ani, ultima vizită Liceului “Petru Maior” din Reghin, căci despre el e vorba, fiind în 2004 la întâlnirea de 10 ani. După ce directorul şcolii mi-a creionat bilanţul anului şcolar, unul frumos, plin de elevi merituoşi, am făcut o vizită liceului căutându-mi foştii colegi de pe panou. Până să dau de ei i-a regăsit pe mulţi dintre cunoscuţi de azi, cu feţe tinere răsfirate pe panourile generaţiilor care şi-au petrecut patru ani de viaţă la Liceul nr. 1din Reghin ,cum îşi aduc aminte cu nostalgie mulţi dintre ei.

Dar cel mai emoţionant moment a fost întâlnirea cu foştii profesori, cu amintirea lor, o poză veche de pe un panou deschizând porţi ale memoriei invitându-te la frumoase amintiri ale anilor de şcoală. Cine nu-şi mai aduce aminte de profesorii Opriş, Darvas, Mărieşu, care din păcate nu mai sunt printre noi, sau de familia Săcărea, Chibeleanu, Costea, familia Fabian, Alexe, familia Crişan şi mulţi alţii de care îşi aduc aminte cu plăcere cei care le-au fost elevi.

Amintirile legate de profesori s-au împletit cu cele ale colegilor mai mari, pentru mulţi viaţa oferindu-le un moment de împlinire, şi datorită bazei educaţionale formată în liceu. Acum sunt profesori, subprefecţi, ingineri, oameni respectaţi pentru ceea ce au reuşit în viaţă. I-am găsit şi pe cei cărora viaţa nu le-a fost prea darnică, chemându-i prea devreme dintre noi. Dar poate cea mai plăcută întâlnire a fost cea cu mine, cu cel care am fost în urma cu aproape 20 de ani de care mi-e dor. Mi-e dor de acei ani de liceu, de inocenţa care o aveam cu toţii în acei ani ime