Primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea, a declarat vineri, 7 iunie, pentru Agerpres, că strategia „Mureş Digital” a fost gândită pentru o perioadă de o sută de ani, care va aduce mii de locuri de muncă pentru economia locală. “În momentul în care am gândit această strategie este strategia pe care o văd poate în următorii o sută de ani ai Târgu-Mureşului, pentru că IBM când a semnat cu Târgu-Mureş a renunţat la alte ţări, a renunţat la Polonia şi la a dezvolta alte capacităţi în altă parte, a ales în această parte a Europei oraşul nostru să fie un loc al cercetării. Asta ce înseamnă? Că universitatea în domeniul tehnic şi universităţile în domeniul cercetării vor avea poziţia cea mai confortabilă. În acelaşi timp, va fi o efervescenţă în formarea specialiştilor sau a proiectelor mari în derulare pe care vor veni şi le vor face la Târgu-Mureş. Deci din start vor fi mii de locuri de muncă, mii de tineri care vor lucra în domeniul IT. Iar de aici se va dezvolta o întreagă industrie pe orizontală în ceea ce înseamnă baza IT, ceea ce înseamnă automat societăţi care vor lucra în acest domeniu”, a afirmat Dorin Florea.
Primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea, a declarat vineri, 7 iunie, pentru Agerpres, că strategia „Mureş Digital” a fost gândită pentru o perioadă de o sută de ani, care va aduce mii de locuri de muncă pentru economia locală. “În momentul în care am gândit această strategie este strategia pe care o văd poate în următorii o sută de ani ai Târgu-Mureşului, pentru că IBM când a semnat cu Târgu-Mureş a renunţat la alte ţări, a renunţat la Polonia şi la a dezvolta alte capacităţi în altă parte, a ales în această parte a Europei oraşul nostru să fie un loc al cercetării. Asta ce înseamnă? Că universitatea în domeniul tehnic şi universităţile în domeniul cercetării vor avea poziţia cea mai confortabilă. În acelaşi timp, va fi o eferv