Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil s-a oprit doar in finala

Publicat in Arad Online, duminică 9 iunie 2013 ·

Scris de Dan Lazar - ARAD. Tenismeni din 17 țări au luptat, timp de o săptămână, pentru trofeul ediției cu numărul 3 al turneului BRD Arad Challenger, dotat cu premii în valoare de 30.000 de euro plus opitalitate. Arădeanul Marius Copil a cedat finala, scor 4-6, 6-7 (3) în fața lui Adrian Ungur, care a ajuns la al 14-lea trofeu.

După numeroase meciuri interesante, sita a cernut tot mai des, ultimul act găsind, duminică, față în față doi tenismeni români, piteșteanul Adrian Ungur (favorit 3; locul 106; 28 de ani) și arădeanul Marius Copil (favorit 4; locul 134; 22 de ani). Experiența superioară, mai ales pe zgură, a contat decisiv în finala desfășurată sub privirle câtorva sute de iubitorii ai sportului alb, care au luat cu asalt baza Activ, Ungur reușind să se impună, scor 6-4, 7-6(3), după o oră și 33 de minute.

Adrian Ungur a obținut astfel a doua victorie directă din tot atâtea partide, ajungând la trofeul cu numărul 14, șapte dintre ele fiind cucerite în Circuitul ATP Challenger. „Îi mulţumesc antrenorului Adi Marcu, care este alături de mine şi mă suportă zi de zi. Mă aşteptam să fie o finală foarte grea, şi scorul spune asta, dar cred că am reuşit să fac cel mai bun meci al turneului, la fel ca anul trecut la Sibiu, când l-am învins în finală pe Hănescu. Mulţumiri şi organizatorilor, care au făcut o treabă foarte bună, sper să mă întorc aici şi la anul”, a spus campionul argeșean, care se înscrie pe o listă ce îi cuprinde pe francezul David Guez (2010) și argentinianul Facundo Bagnis (2012).

„A fost o mare bucurie că am jucat acasă, în faţa arădenilor, familiei şi prietenilor mei. Îmi pare rău că nu am reușit să îi fac cadou tatălui meu, care astăzi își sărbătorește ziua, un trofeu, dar sunt mulțumit și cu finala”, a spus la final Marius Copil, care a rămas cu 5 trofee în cariera sa.

În semifinale, Copil s-a impus după un meci de peste două

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 50 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 23 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 44 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 40 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 42 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°