Curtea de Apel Cluj va pronunţa o hotărâre definitivă în litigiul privind construirea crematoriului din Mănăştur peste câteva zile. Administratorul RDK Cremation spune că, deşi a depus o cerere de mediere la Primăria Cluj-Napoca, nu a primit până acum nici un răspuns. Indiferenţa municipalităţii este de neînţeles, din moment ce a pierdut, în primă instanţă, procesul.
După ce Consiliul Local (CL) al municipiului Cluj-Napoca a pierdut, în 29 martie, în primă instanţă, procesul intentat de RDK Cremation, calea medierii era o soluţie viabilă pentru schimbarea locaţiei crematoriului căruia administraţia Apostu i-a dat undă verde fără o consultare prealabilă a cetăţenilor. Amintim că, în octombrie 2011, CL s-a asociat, ca urmare a unei hotărâri, cu RDK Cremation, firmă care urma să deschidă un crematoriu uman la Cluj-Napoca, în incinta cimitirului Mănăştur.
Proiectul a stârnit ample proteste ale popululaţiei, iar CL a adoptat în ianuarie 2012 o hotărâre prin care a anulat asocierea cu RDK Cremation. Drept reacţie, firma a acţionat CL în instanţă, solicitând anularea Hotărârii de Consiliu Local (HCL) nr. 1 din 19 ianuarie 2012 prin care s-a renunţat la asociere, iar Tribunalul Cluj a dat câştig de cauză pentru RDK Cremation. Tribunalul şi-a motivat sentinţa constatând că municipalitatea nu a respectat legea, anulând o hotărâre ce a produs deja efecte juridice, iar revocarea actului respectiv putea fi făcută doar de către instanţă.
Municipalitatea a atacat sentinţa Tribunalului cu recurs, la Curtea de Apel Cluj. După ce a amânat de două ori pronunţarea, instanţa urmează să decidă la sfârşitul acestei săptămâni dacă va admite recursul CL Cluj-Napoca. În proces, la prima instanţă, au făcut cereri de intervenţie în favoarea municipalităţii Mitropolia Clujului, Fundaţia Părinţi Clujeni şi Asociaţia de Proprietari Govora nr.16 A. Cererile de intervenţie