Direcția Generală de Finanțe Publice Neamț este condusă de un buzoian. Liviu Constantin Ilie (foto) afirmă că este dușmanul produselor accizabile.
Noul șef al Finanțelor din Neamț vine de la Buzău. Liviu Constantin Ilie a fost detașat la Neamț, după ce funcția pe care a deținut-o în cadrul Direcției Generale de Finanțe Publice (DGFP) Buzău – cea de director executiv – a fost oferită altei persoane. Actualul șef al DGFP Neamț a terminat Facultatea de Management din cadrul ASE în anul 1979 și, până în 1989, a lucrat la o întreprindere agricolă de stat, având funcția de contabil șef și director comercial. În1996 a început, împreună cu soția, o afacere proprie, dar, în anul 2005, a decis să dea examen la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și a obținut postul de director executiv la Direcția de Finanțe Buzău.
“Eu am mai fost detașat o perioadă, în 2008, din motive politice, în județul Brăila, dar, după șase săptămâni, am revenit la Buzău datorită faptului că, în perioada aceea am avut niște probleme de sănătate foarte grave, care mai persistă și astăzi. Bolile moderne: stresul, diabetul, am avut și un accident vascular. Apoi a fost o schimbare de guvern și am fost suspendat zece luni. Am revenit pe post după zece luni, am câștigat în instanță și am luat și vreo 40.000 de lei. Dar, în această perioadă, am fost reclamat până la DNA. Am avut o sesizare făcută din partea unei colege și nu s-a dovedit nimic, a fost totul legal, dar numai pentru faptul că te duci acolo să dai niște declarații nu te simți bine”, a povestit Liviu Ilie despre unele momente de cumpănă din cariera sa.
Obiectivul său, ca director al DGFP Neamț, este acela de a stopa evaziunea fiscală în domeniile lemnului, construcțiilor și produselor accizabile, motiv pentru care lucrează la un program de acțiuni în acest sens. “Eu sunt un dușman al produselor accizabile, resp