După ce, miercurea trecută, cotidianul The Guardian a dezvăluit faptul că NSA (Agenţia de Securitate Naţională a SUA) a obţinut dreptul de a colecta date despre convorbirile telefonice desfăşurate în reţeaua Verizon, unul dintre cei mai mari operatori americani, vineri The Guardian şi Washington Post au făcut public un document secret al NSA ce conţine detalii despre programul PRISM, care permite obţinerea de date despre comunicaţiile electronice ale aproape oricărei persoane, oriunde s-ar afla aceasta pe glob.
În filme, NSA este numită No Such Agency şi este arareori protagonista acţiunii. NSA este considerată responsabilă pentru aşa-numitul “Eye in the Sky”, sistemele de supraveghere ale serviciilor de informaţii americane, dar nu se bucură de mediatizarea celorlalte agenţii secrete americane, precum CIA sau FBI. Puţini americani, şi încă şi mai puţini non-americani, ştiu aşadar că NSA este, în fapt, cea mai mare agenţie de spionaj americană, unde mii de agenţi operează în facilităţi uriaşe, având la dispoziţie cele mai noi echipamente tehnologice, dintre care unele nici măcar nu au ajuns pe piaţă. Pe lângă NSA, CIA face figură de club de băieţi răsfăţaţi care se joacă de-a James Bond.
Potrivit New York Times, numai în ultimul deceniu, guvernul american a alocat miliarde de dolari NSA, pentru care a construit o fortăreaţă de 100.000 de metri pătraţi în munţi, în statul Utah, unde sunt stocate “cantităţi uriaşe de date personale pe termen nelimitat”. NSA ar fi creat staţii de interceptare pe întregul teritoriu american şi a contribuit la construcţia unuia dintre cele mai rapide computere din lume destinat spargerii codurilor care protejează informaţiile. Din octombrie 2001, când administraţia Bush a lansat un program de ascultări pentru a depista conexiuni teroriste, NSA şi-a multiplicat capacităţile exponenţial şi a ajuns la un nivel tehnologic car
