Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am aflat cine cântă la nunta lui Bute!

Publicat in Ziarul Ring, duminică 9 iunie 2013 ·

Lucian Bute s-a căsătorit civil cu Elena Aprozeanu, cea care-i stă alături de opt ani. Cununia a fost sărbătorită, sâmbătă, la Buşteni, într-un cadru istoric, pe terasa Castelului Cantacuzino. A fost, practic, preambulul marii petreceri ce va avea loc, în weekend, la Galaţi, unde sunt aşteptaţi 400 de nuntaşi.

"În primul rând aş vrea să vorbesc despre Elena Bute, femeia din spatele celebrităţii lui Lucian. Se cunosc din 2005 şi au fost în permamenţă împreună. O relaţie strânsă, adevărată, bazată pe sentimente puternice. Elena este din Bucureşti, iar după facultate a lucrat ani buni la o companie importantă de publicitate. Chiar a filmat câteva spoturi, din câte ştiu. Este pasionată de fotografie şi, bineînţeles, de box. În urmă cu câţiva ani, când au vorbit pentru prima oară despre căsătorie, eu am fost cel care i-a recomandat Elenei să locuiască la Montreal cu Lucian, să se trezească dimineaţa împreună. Aşa au făcut şi, iată, acum s-au căsătorit", a declarat, pentru "ring", Rudel Obreja, fostul preşedinte al FR Box şi un apropiat al marelui campion.

Printre cei 70 de invitaţi care au participat la cununie s-au numărat fotbalistul Bănel Nicoliţă, luptătorul K 1 Ionuţ Iftimoaie, campioana olimpică la judo Alina Dumitru, canotorul Dumitru Popescu şi omul de afaceri Frank Timiş, naşii celor doi însurăţei fiind primarul Buşteniului, Emanoil Savin, cu soţia.

sursa foto:gsp.ro

Cazare gratuită pentru 400 de nuntaşi

La cununie, Elena Aprozeanu a îmbrăcat o rochie din dantelă cu pietre preţioase, iar Lucian a optat pentru un costum simplu şi un papion turcoaz, asortat cu ţinuta partenerei sale.

Sâmbătă, vor avea loc căsătoria religioasă şi marea petrecere, un eveniment cu peste 400 de invitaţi. "Nunta se desfăşoară la Galaţi, pe un domeniu privat, toţi invitaţii având asigurate cazarea şi masa pe to

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 8 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 7 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 13 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 7 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 7 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 10 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 11 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°