Sub stăpânirea habsburgică, Timişoara a devenit, treptat, un oraş mercantil, în spiritul caracteristic epocii, ai cărui locuitori erau din ce în ce mai interesaţi de prosperitatea şi bunăstarea acestuia. Johann Baptist Nayss, negustor din Fiume, a întreprins în august 1787 o călătorie în Ungaria din însărcinarea administraţiei oraşului şi nota că „Timişoara foloseşte orice posibilitate prielnică pe care i-o oferă situaţia sa favorabilă în mijlocul Banatului şi a canalului care se varsă în Tisa, la Becicherecul Mare, deoarece aceşti negustori aduc toate mărfurile de pe litoralul adriatic pe calea apei, cu cheltuieli reduse, şi în acelaşi timp îşi trimit produsele constând din cereale, ceară şi lână, pe calea apei, până la Karlova sau Ljubljana”.

Călătorul englez William Hunter, care a poposit la Timişoara în 1792 pentru câteva ceasuri, spune în jurnalul său că „oraşul este mare, solid şi bine construit şi fortificaţiile sale sunt cele mai tari din tot regatul”, iar compatriotul său, John Jackson, aflat în trecere prin Timişoara cinci ani mai târziu, aprecia că „această localitate este o cetate de mare însemnătate”, menţionând că a vorbit cu comandantul general în limba latină.

Medicul german F. S. Chrismar, ajuns şi la Timişoara în drum spre Constantinopol, notează: „oraşul mi s-a părut un popas foarte plăcut. De fapt nu mică mi-a fost mirarea, pricinuită de gingăşia şi de frumuseţea stilului acestui oraş. Întinderea sa nu este mare, totuşi lucrările de fortificaţie sunt foarte însemnate şi în starea cea mai perfectă. În afara cetăţii se găsesc drumuri de plimbare trasate cu mult gust, care se întind până în suburbia Fabric, care se află cale de un sfert de ceas de cetate. Numele acestei suburbii vine de la însemnatele ateliere şi fabrici pe care le-a ridicat aici generalul Mercy şi dintre care unele mai sunt încă în lucru şi acum… nu lipsesc hanuri şi