Liceul Tehnologic Sîg, Primăria Sîg şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj organizează astăzi, de la ora 12,00, la Liceul din Sîg, lansarea cărţii „Poemele poemului nescris” de Ioan F. Pop, carte apărută în 2013 la Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului, în colecţia „Poesis”. Cartea a fost lansată iniţial în acest an, la Zilele revistei „Caiete Silvane”. Ioan F. Pop s-a născut în data de 4 ianuarie 1959, în Valcău de Sus, Judeţul Sălaj, a urmat şcoala primară în satul Fizeş, comuna Sîg, după care a fost elev al Liceului de Filologie-istorie din Oradea. Este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi are un masterat în cadrul aceleiaşi universităţi. Doctor în filozofie al universităţii clujene, scriitorul a făcut stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar. Actualmente este muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o vreme, şi cadru universitar la Universitatea din Oradea. Este secretar de redacţie al revistei Vestitorul.
Liceul Tehnologic Sîg, Primăria Sîg şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj organizează astăzi, de la ora 12,00, la Liceul din Sîg, lansarea cărţii „Poemele poemului nescris” de Ioan F. Pop, carte apărută în 2013 la Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului, în colecţia „Poesis”. Cartea a fost lansată iniţial în acest an, la Zilele revistei „Caiete Silvane”. Ioan F. Pop s-a născut în data de 4 ianuarie 1959, în Valcău de Sus, Judeţul Sălaj, a urmat şcoala primară în satul Fizeş, comuna Sîg, după care a fost elev al Liceului de Filologie-istorie din Oradea. Este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi are un masterat în cadrul aceleiaşi univ