Iulian Gheţea, inginer miner, a făcut vineri seara greşeala vieţii lui. S-a lăsat copleşit de problemele conjuncturale de la serviciu, şi-a pus ştreangul de gât, lăsându-şi familia fără cel mai importat suport. La numai 50 de ani, a decis că nu mai merită să trăiască. Familia spune că era afectat de problemele de la serviciu, de tăierile de salarii, de trimiterea în concediu fără plată, dar mai ales se temea de ce va urma. Avea o familie normală, un trai decent, fără lipsuri, dar reducerea salariului şi perspectiva de a rămâne fără serviciu l-au doborât.

Sinuciderea lui Iulian Gheţea trebuie să fie pentru toţi un semnal de alarmă, dar nu un model de urmat. Cei din conducere trebuie să înţeleagă că au în mână nu numai soarta unei companii, ci şi a 19.000 de familii. Cineva spunea că un director bun gândeşte 90% economic şi 10% social. Faptul că unui angajat i se „reaşează” salariul şi că pleacă acasă cu câteva sute de lei mai puţin, nu este un capăt de ţară. Se poate întâmpla oricui, aşa e în economia de piaţă. Dar când eşti forţat să semnezi un act adiţional prin care să accepţi o tăiere a salariului deja decisă de alţii, fără criterii clare, fără transparenţă, apare frustrarea. Când eşti ameninţat cu pierderea locului de muncă dacă nu semnezi, te simţi umilit. Accepţi, pentru că ai acasă o familie de care trebuie să ai grijă, te întrebi dacă sindicatul sau ITM-ul te pot ajuta. Când afli apoi că tăierea ar fi fost ilegală, dacă nu îţi puneai semnătura, că nimeni nu te poate apăra dacă ai semnat, deşi ştii că ai semnat forţat, atunci te simţi lipsit de apărare. Te uiţi spre politicieni şi nu vezi decât nişte oameni gălăgioşi, care vorbesc după ureche, care nu fac niciodată nimic, doar trăncănesc. Te uiţi în presă şi vezi că la unii albul e negru, la ceilalţi negrul e alb. Te uiţi în viitor şi nu vezi nimic, dar îţi imaginezi că totul s-a închis, că vei fi tr