Conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov a anunţat, într-un comunicat, că a sesizat instanţa în urma protestului spontan al celor 360 de şoferi care au refuzat să lucreze vineri şi sâmbătă, circulaţia autobuzelor şi troileibuzelor fiind reluată sâmbătă seară pe mai multe trasee din oraş.
RAT a anunţat, într-un comunicat, că a sesizat instanţa cu privire la aspectul legalităţii protestelor celor 360 de şoferi care au întrerupt lucrul, conform Mediafax.
Regia a mai anunţat că, în urma unor noi discuţii purtate între conducere şi reprezentanţii salariaţilor aflaţi în grevă, o parte dintre conducătorii auto au renunţat la forma de protest şi au decis reluarea lucrului sâmbătă seară.
"Conducerea şi salariaţii RAT Braşov depun toate eforturile pentru ca în cel mai scurt timp posibil să se reia circulaţia pe toate traseele, conform orarelor afişate în staţii şi pe site-ul instituţiei. Conducerea regiei îşi exprimă pe această cale speranţa că toţi angajaţii vor înţelege situaţia existentă şi vor acţiona pentru reintrarea în starea de normalitate, pentru a nu se crea neplăceri utilizatorilor transportului public de călători din Braşov", se arată în comunicat.
Aproximativ 360 de şoferi ai RAT Braşov au intrat în grevă spontannă, vineri şi sâmbătă, refuzând să iasă pe traseu.
Primarul Braşovului George Scripcaru şi prefectul Mihai Mohaci s-au întâlnit cu conducerea Regiei pentru a discuta problemele angajaţilor care au oprit lucrul, singura soluţie legală pentru creşterea salariilor fiind restructurările de personal, această decizie urmând a fi lăsată la alegerea conducerii Regiei.
Scripcaru a spus, după întâlnirea cu conducerea RAT, că municipalitatea este la zi cu subvenţiile către RAT şi că, legal, nu există posibilitatea unor majorări salariale, singura soluţie fiind restructur