O anchetă de amploare privind cheltuirea a milioane de euro de către Ministerul Conunicaţiilor, în perioada 2010-2011, a fost anunţată de Guvern. Corpului de control al prim-ministrului susţine că va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetarea unor posibile fapte de natură penală în acest caz.
Corpului de control al prim-ministrului a depistat mai multe nereguli în chltuirea de către stat a aproape 12 milioane de lei, adică peste 2,5 milioane de euro. Mai exact, spun inspectorii de control, citaţi de Mediafax, în perioada 2010-2011, Ministerul Conunicaţiilor a primit, din Fondul de rezervă bugetară 11,9 milioane lei pentru dezvoltarea unui portal cu informații despre toate localitățile din România.
Problemele au apărut la verificarea licitaţiei pentru atribuirea contractului şi cheltuirea fondurilor.
Inspectorii Corpului de control al prim-ministrului au aflat că valoarea estimată a cotractului a fost determinată netemeinic, fără precizarea unităţilor de măsură şi a cantităţilor de servicii contractate. De asemenea, firma care a câştigat licitaţia ar fi fost avantajată nejustificat în evaluarea ofertei.
Mai mult, inspectorii susţin că din verificările efectuate au rezultat indicii privind falisificarea unui document important, precum şi înlocuirea unei file din oferta declarată câştigătoare.
Inspectorii mai arată, printre altele, că până la data controlului ministerul a efectuat plăţi pentru acest proiect de 37,2 milioane lei, reprezentând 71,58% din valoarea totală, fără ca portalul să fie realizat şi dat în folosinţă.
Pentru toate aceste constatări, Guvernul spune că va sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi Curtea de Conturi pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intel