Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) derulează campania „Împotriva hepatitei alături de pacienţi”, un proiect-pilot de testare gratuită pentru depistarea virusului hepatitei B, aplicat în Bucureşti şi în alte şase judeţe: Braşov, Prahova, Bacău, Mureş, Gorj şi Buzău. Programul a fost iniţiat în colaborare cu Societatea Naţională a Medicilor de Familie (SNMF) şi o reţea de laboratoare de analize medicale, având sprijinul unei companii farmaceutice multinaţionale. Astfel, 9.000 de vouchere vor fi distribuite gratuit prin intermediul celor 280 de medici de familie înscrişi în proiect. Vor beneficia de această facilitate persoanele din grupele de risc: cele care au transaminaza (AST ALT) crescută, au fost supuşi unei transfuzii de sânge sau produse de sânge, unor proceduri medicale/stomatologice invazive, au o profesie care expune persoanele la răni prin care poate veni în contact cu sângele altora (ex. personal medical), sunt utilizatori de droguri cu administrare intranazală sau intravenoasă, au tatuaje sau piercing-uri, contacte sexuale întâmplătoare multiple sau cu persoane infectate HVB, sarcină. „Salut asemenea iniţiative, mai ales că şi eu sunt pacient cu virus B. Oricum, la nivel de alianţă, avem această intenţie de a face presiuni pentru screening pe mai toate bolile cronice şi sperăm ca Ministerul Sănătăţii să îl bugeteze, astfel încât, pe viitor, să nu îngroşăm rândurile pacienţilor cu asemenea boli cronice. Să prevenim e mai ieftin şi mai uşor decât să tratăm, iar costurile vor fi reduse esenţial”, a spus braşoveanul Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România (APCR). Mai multe detalii despre proiect si inscriere aici.
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) derulează campania „Împotriva hepatitei alături de pacienţi”, un proiect-pilot de testare gratuită pentru depistarea