Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slab de genunchi » Vizita medicală l-a dat de gol! Tony are probleme la cartilaje

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 9 iunie 2013 ·

Nigerianulului i s-a descoperit o uzură a cartilajelor, motiv pentru care ar putea fi nevoit, mai devreme sau mai tîrziu, să se opereze, astfel că achiziţionarea lui a intrat în impas.

"Îmi pare rău că s-a aflat despre intenţia noastră de a-l lua pe Tony" a fost primul comentariu pe care Reghecampf l-a făcut ieri, după ce Gazeta Sporturilor a anunţat în exclusivitate că nigerianul a venit la Bucureşti pentru a negocia cu campioana şi pentru a susţine vizita medicală.

Din păcate pentru el, RMN-ul la genunchi a scos la iveală faptul că există o uzură la nivelul cartilajelor. Acest lucru nu înseamnă că e vorba despre o problemă gravă, dar există riscul ca el să cedeze într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Steaua încă nu a luat o decizie în privinţa lui. Mihai Stoica şi Reghecampf au fost înştiinţaţi de problemele pe care le are Tony şi îl vor anunţa pe fotbalist ce vor hotărî.

Emeghara i-a speriat

De la cazul Emeghara, în care Steaua a investit foarte mult, decizînd să-l achiziţioneze deşi fusese avertizată de staff-ul medical că jucătorul are probleme la genunchi, cei din Ghencea au hotărît să evite să ia jucători care au chiar şi cea mai mică problemă medicală. Primul care a fost refuzat pe acest criteriu a fost Wires, în vara lui 2011.

"Am spus că îmi pare rău de faptul că s-a aflat de acest subiect pentru că dacă nu-l vom lua, atunci s-ar putea înţelege că Tony are probleme mari de sănătate şi va fi ca o pată pentru cariera lui, ceea ce nu e cazul absolut deloc. Oricum, e un fotbalist foarte interesant", a comentat Reghecampf ieri la Digi.

E şi din cauza vîrstei?

Un alt posibil motiv pentru care Tony are cartilajele afectate, deşi nu are în spate o carieră cu foarte multe meciuri disputate, ar putea fi vîrsta lui. El apare în actele oficiale de la U Cluj ca fiind născut în martie 1989, dar în 2012 pe diverse site-uri, incl

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 53 minute
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°