Realizatorul TV Simon Cowell, jurat al emisiunii "Britanicii au talent", a fost împroşcat cu ouă în finala concursului, care a avut loc sâmbătă seară, de o violistă care participase la o ediţie anterioară a show-ului.
Violista Natalie Holt a participat la ediţia din 2012 a emisiunii, alături de formaţia ei, Raven Quartet, însă nu a trecut de preselecţii.
Sâmbătă seară, violista, care se afla pe scenă pentru a-i acompania pe fraţii Richard şi Adam, a aruncat cu ouă în Simon Cowell. Muziciana şi-a cerut apoi scuze pentru gestul său "prostesc" faţă de cei doi cântăreţi de operă galezi pe care îi acompania, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Nu se cunoaşte deocamdată motivul pentru care Natalie a decis să arunce cu ouă în juraţii "Britain's Got Talent", iar colegii săi de formaţie spun că nu au fost implicaţi în acest incident.
Un echipaj de poliţie a fost chemat la faţa locului, dar producătorii au luat decizia de a nu o acţiona în justiţie pe muziciana în vârstă de 30 de ani.
La rândul său, Cowell, care nu s-a lăsat tulburat de incident, a spus că a crezut iniţial că femeia arunca cu sendvişuri şi că totul făcea parte din numărul artistic.
Ionut Chiperi Citeste despre: simon cowell , britanicii au talent , improscat , oua , finala vezi comentariile