Ţările din zona euro vor putea solicita sprijin direct de la fondurile de urgenţă ale Uniunii Europene (UE) pentru băncile aflate în dificultate numai dacă o intervenţie la nivel naţional ar reprezenta un risc pentru solvabilitatea statului, relatează sursele de presă potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE).
În caz contrar, Mecanismul European de Stabilitate, fond cu resurse de 500 miliarde euro, ar urma să ofere linii de finanţare statelor afectate, pentru ca apoi autorităţile naţionale să fie responsabile de distribuirea banilor pentru restructurarea băncilor cu probleme, aşa cum s-a întâmplat în cazul Spaniei.
Facilitatea intervenţiei directe a Mecanismului European de Stabilitate la băncile cu probleme face parte din strategia Uniunii Europene de consolidare a sistemului bancar prin supraveghere comună şi printr-o procedură clară de a gestiona situaţiile de criză bancară.
F.A. Ţările din zona euro vor putea solicita sprijin direct de la fondurile de urgenţă ale Uniunii Europene (UE) pentru băncile aflate în dificultate numai dacă o intervenţie la nivel naţional ar reprezenta un risc pentru solvabilitatea statului, relatează sursele de presă potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE).

F.A.