Despre un jucător de 26 de ani al cărui trup supravieţuieşte în comă indusă şi al cărui suflet a strigat împotriva nemerniciei din fotbal. Şi n-a fost auzit.
Cînd eşti închizător şi ai 1,89 metri, plus 85 de kilograme, ar trebui “să rupi” tot. Jucător de culoare, tunsoare cu aer tribal, “o forţă a naturii”, ca să completăm prejudecata cu armele ei. La 26 de ani, destinul francezului Kevin Anin s-a revoltat împotriva sistemului. Pînă acum, o făcuse el, copilul cu suflet de porţelan şi trup de Goliat, în mai multe rînduri. A venit şi rîndul destinului să îl sprijine.
Anin este, de fapt, un băiat cu sînge de Martinica. Născut în Hexagon, la Le Havre, şi crescut la clubul de acolo, o pepinieră redutabilă, din care s-au născut în fotbal Lassana Diarra, N’Zogbia, Boumsong sau Dhorasoo. A trecut apoi la Sochaux, din 2012 e la Nice.
După prima etapă a primului sezon pe Coasta de Azur, Anin a dispărut din lot. A lipsit cinci luni, a revenit şi a fost titular, s-a clasat cu Nice pe 4, loc de Europa League. Cît a lipsit, s-au zvonit multe despre Anin. Că ar fi vorba de droguri, de o accidentare ascunsă, de probleme psihice. Negăsind argumente pentru primele două variante, oamenii s-au hotărît asupra depresiei. S-au bucurat să-l vadă din nou pe teren şi gata. Trăiască fotbalul!
Ce se întîmpla, de fapt, cu Kevin? Declaraţia lui s-a pierdut în cursa celor de la Nice spre primele locuri. O mărturie care ar trebui să însoţească, alături de antet, fiecare document al UEFA şi FIFA: “Fotbalul e cea mai frumoasă meserie din lume, dar urăsc oamenii ce roiesc în jurul său, urăsc ipocrizia din acest sport. Cîştigăm o mulţime de bani, însă sufletul e mort. Mi s-a spus că e o lume de nenorociţi. E adevărat”.
Anin îşi pierduse visul. Cel pe care l-a învăţat de mic, în atelierul veritabil de vise de la Le Havre. A început să devină un bărbat matur şi un fotbalist
