Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cronică de film: Mahmurii se trezesc

Publicat in Adevarul, duminică 9 iunie 2013 ·

Bradley Cooper, Ed Helms, Zach Galifianakis, dar şi John Goodman sau Heather Graham sunt vedetele ultimei părţi a trilogiei „Marea mahmureală“ Producătorii francizei comice de succes „Marea mahmureală“ /„The Hangover“ ne asigură că filmul de faţă este „finalul epic al trilogiei“. Mai mult, sloganul filmului nu este altul decât „Sfârşit.“, şi atâta tot. Parcă regizorul Todd Phillips şi aghiotanţii săi vor să răspundă din vreme acuzaţiei că succesul unei comedii independente de-acum câţiva ani, din 2009, i-a transformat în „exploatatorii“ unei francize interminabile.

Schimbare de concept Deocamdată, scenariştii de la „Marea mahmureală“ reîmprospătează franciza cu vedete, pentru a mai contrasta cu protagoniştii obosiţi. Astfel, în acest film, apar John Goodman, în rolul unui mafiot haios, şi Heather Graham, în rolul unei ex-prostituate din Las Vegas (personaj adus, de fapt, din primul film al seriei, cel din 2009). În plus, boxerul Mike Tyson, cunoscut mai mult pentru problemele sale cu legea, apare în propriul său rol. Conceptul comediei e schimbat. Nu vom mai asista la interminabile chestii „de băieţi“, tipice pentru petrecerile burlacilor: droguri, alcool, sex, prostituate, totul pe un ton cât mai vulgar şi obscen. Nu, de data aceasta, cei trei (pentru că al patrulea, Doug, rămâne ostatic al fiorosului mafiot pe tot parcursul acţiunii) devin eroii unei povestiri poliţiste. Desigur, cu permanente accente comice, cât mai vulgare şi de prost-gust.

Poante răsuflate

Astfel, Phil, Stu şi Alan trebuie să recupereze aurul fiorosului mafiot Marshall (rol care îi revine veteranului John Goodman). Acesta a fost furat şi ascuns de chinezul Leslie Chow, personaj construit haios pentru spectatorul mediu şi cu o mare abilitate de a-i trage pe sfoară pe ceilalţi. Aventura recuperării aurului şi a urmăririi lui Chow îi va purta pe eroi în Mexic şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°