Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Componenţa, schimbată de azi, a Curţii Constituţionale va reuşi să menţină regulile statului de drept?

Publicat in Romania Libera, luni 10 iunie 2013 ·

Schimbările care se produc începând de astăzi în componenţa Curţii Constituţionale vor menţine, teoretic, un echilibru fragil în ceea ce priveşte modul în care votează cei nouă magistraţi. Perioada următoare va testa însă la maximum capacitatea acestei instituţii.

Morar, independent, fost şef al DNA, este numit de preşedintele ţării. Pivniceru, apropiată de liberali, fost judecător, este numită de Senat, iar Dorneanu, fost parlamentar PSD, este numit de Camera Deputaţilor. Din Curte pleacă, prin încheierea mandatelor, Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru.

Reamintim că potrivit Constituţiei, din Curtea Constituţoinală fac parte nouă membri: trei membri numiţi de Senat, trei de Camera Deputaţilor şi trei de preşedintele României. Mandatele lor sunt de câte nouă ani fiecare. Numirile se fac din trei în trei ani, câte o persoană de fiecare instituţie.

Citeşte şi Chiuariu: Vrem să creştem numărul judecătorilor CCR la 12, condiţia pentru numire - să aibă doctorat

Prin venirea celor trei noi jdecători, practic se păstrează echilibrul fragil din Curtea Constituţională, formată din nouă membri, dintre care cinci – respectiv Iulia Motoc, Augustin Zegrean (preşedinte, căruia îi expiră mandatul pe această funcţie), Ştefan Minea, Petre Lăzăroiu şi, de azi , Morar – votează de obicei independent, la ei adăugându-se uneori şi Valentin Zoltan Puskas (UDMR). Ceilalţi, respectiv Tudorel Toader, Mona Pivniceru (apropiaţi de PNL) şi Valer Dorneanu (PSD) votează de obicei cum le dictează partidul.

La Toader, profesor universitar, s-a văzut partizanatul politic prin faptul că a votat validarea referendumului de revocare a preşedintelui, deşi nu era întrunit cvorumul constituţional. La Valer Dorneanu s-a observat partizanatul în perioada în care a asigurat interimatul la instituţia Avocatului Poporului şi nu a atacat ordonanţe neconstituţionale ema

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

”Cadoul” lui Biden pentru Putin, la final de mandat. Ucraina va putea folosi armele americane pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei

Ziare.com acum 8 ore
Administraţia preşedintelui Joe Biden va permite Ucrainei să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei, au declarat trei surse familiare cu subiectul, potrivit Reuters. Este o schimbare semnificativă a politicii Washi

„Inacceptabil”. Reacția lui Marcel Ciolacu, după ce a spus premierul din Kosovo despre naționala României: „Amestecă politica cu sportul”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a comentat, printr-o postare pe Facebook, vizita pe care omologul său din Kosovo a făcut-o jucătorilor naționalei, după conflictul de la duelul cu România. În semn de solidaritate, prim-ministrul kosovar Albin Kurti a mers î

Premierul din Kosovo susţine decizia fotbaliştilor. Reacţia lui Ciolacu

Mediafax acum 7 ore
Premierul kosovar Albin Kurti a declarat că susţine ceea ce au făcut jucătorii reprezentativei din ţara sa, de a părăsi terenul înainte de fluierul final al arbitrului, în meciul cu România, din Liga Naţiunilor. „În primul rând, vreau să vă felicit

Papa cere investigarea unui potențial genocid în Gaza

Ziare.com acum 5 ore
Papa Francisc a solicitat o anchetă pentru a stabili dacă atacurile Israelului asupra Fâșiei Gaza constituie un genocid, potrivit unor extrase dintr-o carte care urmează să apară, scrie politico.eu. „Potrivit unor experți, ceea ce se întâmplă în Gaz

(P) Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă şi împotriva binomului PSD-AUR

News.ro acum 7 ore
”Ciucă, preşedinte” şi ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din Transilvania. În cadrul întâlnirii de la Cluj, liberalii au reafirmat, de asemenea, susţinerea pentru o Românie prosperă şi sigură. Preşedi

Ilie Bolojan către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi: „Să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României”

Libertatea acum 12 ore
Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, nominalizat de trei candidaţi la Preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile p

Băiatul de 18 ani care a înjunghiat un tânăr de vârsta sa, la o petrecere de majorat, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor

News.ro acum 10 ore
Tânărul de 18 ani care a înjunghiat mortal un băiat de 18 ani, la un majorat organizat într-o pensiune din judeţul Suceava a fost arestat preventiv, duminică după amiază. El este acuzat de comiterea infracţiunii de omor. Băiatul înjunghiat era elev.

Licitații - 18 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

Ciucă: PSD a sugrumat economia, care acum gâfâie, din păcate Meditaţiile la economie nu dau rezultate şi de pe urma nepriceperii unora suferă o ţară întreagă.

News.ro acum 13 ore
Fostul premier Nicolae Ciucă critică performanţele Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Ciucă spune că „PSD a sugrumat economia care acum gâfâie, din păcate”. „Meditaţiile la economie nu dau rezultate şi de pe urma nepriceperii unora suferă o ţară î

Purtătorul de cuvânt al Hezbollah, ucis într-un atac israelian care a lovit o clădire din centrul Beirutului

HotNews acum 10 ore
Mohammad Afif, șeful biroului de relații cu presa al Hezbollah, a fost ucis într-un atac israelian care a vizat o clădire din din centrul Beirutului, au declarat pentru Reuters două surse libaneze de securitate. Reuters menționează că Israelul a viz

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/14°
joi

4°/11°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/10°
mar.

3°/12°
mie.

6°/15°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

1°/11°
mar.

6°/11°
mie.

10°/14°
joi

6°/15°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/8°
mar.

1°/8°
mie.

1°/9°
joi

-3°/2°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/9°
mar.

3°/13°
mie.

2°/15°
joi

1°/5°