Aproape 150 de copii și părinți au petrecut sâmbătă la Transilvanian Trousers Company din Sfântu Gheorghe
Aproape 150 de copii și părinți au petrecut sâmbătă, în sala de protocol a Transilvanian Trousers Company (TTC) din Sfântu Gheorghe, compania organizând Ziua Copilului pentru copiii angajaților.
Cei mici au primit gustări și sucuri, au participat la diverse jocuri interactive, au participat la o sesiune de pictură pe față iar compania a dăruit, fiecăruia, câte o minge, o carte de colorat și dulciuri. În vreme ce copiii au fost atrași rapid de jocuri, dansuri și animatorii meniți să întrețină atmosfera cu tot felul de giumbușlucuri, părinții lor s-au arătat încântați de ocazia de a se întâlni cu toții. Astfel, părinții și bunicii au apreciat inițiativa conducerii TTC, arătând că este un semn de apropiere faptul că relația dintre managementul fabricii și angajați devine astfel mult mai umană, mai caldă.
„Este un eveniment care se află la cea de-a treia ediție și pe care TTC îl organizează cu foarte mare plăcere. Suntem 300 de angajați, ne simțim ca într-o mare familie. Credem că astfel de petreceri contribuie la o relație mai apropiată între angajați, fiecare e dornic să-și prezinte cu mândrie copilul, iar cei mici au astfel șansa de a vedea unde lucrează părinții lor”, ne-a declarat directorul tehnic de producție al TTC, Ema Alexa.
În ceea ce privește compania, aceasta a aniversat în noiembrie 2012 cel de-al 20- lea an pe piața de producție din Sfântu Gheorghe, iar situația actuală este foarte stabilă. Ema Alexa a spus că ultimii ani au mers pe o creștere semnificativă a cifrei de afaceri și există o siguranță completă în ceea ce privește contractele încheiate, deci implicit a locurilor de muncă.
Comentarii.
Aproape 150 de copii și părinți au petrecut sâmbătă la Transilvanian Trousers Company din Sfântu Gheorghe
Aproa