Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoana fizică Nicolae Chiriac are proces cu primarul Nicolae Chiriac

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 10 iunie 2013 ·

Absurdul şi ridicolul par să fi devenit sinonime cu ceea ce se petrece în România zilelor noastre. În judeţul Suceava, un primar are proces cu el însuşi pentru a obţine evacuarea dintr-o clădire în care administraţia locală a investit circa patru miliarde de lei vechi pentru modernizări. Se întâmplă în anul de graţie 2013 în oraşul Broşteni, iar pârâtul şi reclamantul sunt una şi aceeaşi persoană, adică Nicolae Chiriac.

Primarul recunoaşte că situaţia nu este normală, dar se justifică prin aceea că procesul a fost declanşat în perioada în care nu era primar. Ce evită să spună Nicolae Chiriac este că la vremea respectivă deţinea funcţia de viceprimar în Broşteni, la care mai apoi a renunţat, dar a rămas consilier local.

Scurt istoric al nebuniei de la Broşteni

Povestea începe în urmă cu mai mulţi ani, când Nicolae Chiriac a reuşit să cumpere, în 2001, de la Ministerul Industriilor, clădirea centralei termice numărul 1 din Broşteni, dar şi alte clădiri din oraş. Ulterior, în 2006, administraţia locală din Broşteni a decis să cumpere această clădire pentru a amenaja o piaţă agroalimentară. Printre cei care au votat în favoarea acestei tranzacţii s-a numărat şi Nicolae Chiriac, consilier local în mandatul 2004-2008. Gheorghe Balan, actual consilier local, susţine că la vremea respectivă a fost emisă şi o factură, dar care ulterior a dispărut. Şi Steliean Chirilă, fost primar al oraşului Broşteni în perioada 2004-2012, susţine că factura respectivă există şi este în valoare de 238 de milioane de lei vechi, inclusiv TVA.

„O copie după această factură există, dar originalul a fost luat de actualul primar pe motiv că are de modificat ceva în ea, iar apoi nu a mai adus-o înapoi la primărie. Cu hotărârea de Consiliu Local şi acea factură am devenit proprietari de drept ai clădirii, iar ulterior, când Nicolae Chiriac a încercat să sisteze lucrări

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto, unde un avion a avut probleme la aterizare. Aeronava cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă intervin pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva zeci de persoane, relat

Accident bizar: Un avion s-a răsturnat pe Aeroportul din Toronto

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un avion de pasageri operat de Delta Airlines s-a răsturnat după o aterizare forțată pe Aeroportul Internanțional Toronto Pearson din Canada. Conform primelor informații citate de Yahoo News, mai multe persoane de la bord ar fi suferit răni, dar nu

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat trecerea în rezervă a lui Cătălin Zisu, după ancheta DNA. Acuzațiile aduse generalului

Ziare.com acum 10 ore
General-locotenentul cu trei stele Cătălin Zisu a fost trecut în rezervă din Ministerul Apărării Naţionale luni, 17 februarie, printr-un decret semnat de preşedintele interimar Ilie Bolojan. Ministerul anunţase că a înaintat Administraţiei Prezidenţ

SNSPA închide cazul profesorului Marius Pieleanu: Nu sunt probe care să ateste vinovăţia

Mediafax acum 6 ore
Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, în unanimitate, în şedinţa organizată luni, să încheie procedurile aferente cazului referitor la profesorul Marius Pieleanu. Potrivit SNSPA, nu au fost ident

Lasconi îi cere lui Bolojan demiterea lui Hurezeanu: Faceţi ceva şi trimiteţi-l acasă

Mediafax acum 6 ore
„Oare ce blestem a căzut asupra României de avem parte la cârma ţării de mincinoşi şi de corupţi? Paradoxal, asta îmi întăreşte şi mai tare credinţa în Dumnezeu pentru că, totuşi, cu astfel de personaje de desene animate, România e pe harta lumii şi

Frații Tate, susținuți de administraţia Trump: Presiuni pentru ridicarea restricţiilor de călătorie impuse de autoritățile române. Dezvăluirile presei britanice

Ziare.com acum 11 ore
Administrația Trump exercită presiuni asupra autorităților române pentru a elimina restricțiile de călătorie impuse influencerului Andrew Tate, un susținător al președintelui american, care se confruntă cu acuzații penale la București, relatează Fin

SNSPA renunță la cercetarea disciplinară împotriva lui Marius Pieleanu pentru hărțuire sexuală: „Comisia de Etică nu a identificat probe incontestabile care să demonstreze vinovăția”

HotNews acum 6 ore
Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a anunţat, luni seara, că nu a identificat probe incontestabile care să poată demonstra, în mod indubitabil, vinovăţia profesorului Marius Pieleanu în ce privește acuza

FRF confirmă meciul România – Bosnia și Herțegovina din 21 martie cu spectatori, în ciuda sancțiunilor UEFA

Ziua Constanta acum 10 ore
Partida România – Bosnia și Herțegovina, programată pe 21 martie, prima din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026, se va disputa cu spectatori. Federația Română de Fotbal amintește că, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj S

SUA schimbă strategia în Ucraina. Brazilia și China ar putea înlocui trupele europene de menținere a păcii

Ziare.com acum 4 ore
În cadrul unei noi propuneri pentru soluționarea conflictului din Ucraina, oficialii americani sugerează o abordare mai extinsă, care să includă țări non-europene, precum Brazilia și China, în forțele de menținere a păcii. Aceste trupe ar urma să fi

Șase oferte pentru construirea unui lot al autostrăzii Craiova-Filiași. Care este valoarea contractului și cât vor dura lucrările

HotNews acum 9 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că au fost depuse șase oferte pentru construirea lotului 2 al autostrăzii Craiova-Filiași. Durata fixată a contractului este de 34 de luni. Cele șase asocieri de constructori sunt reprezentate de c

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-11°/-1°
vin.

-10°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-4°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-1°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-2°/4°