Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedepse mai aspre pentru şoferii care încalcă legea!

Publicat in Vremea Noua, luni 10 iunie 2013 ·

Statul ţine morţiş să-i ţină ani grei la închisoare pe şoferii care conduc băuţi. Deputaţii au elaborat din nou un proiect de modificare a Codului Rutier care prevede înăsprirea pedepselor pentru cei care pun în pericol viaţa participanţilor la trafic, în scopul descurajării conducerii sub influenţa alcoolului sau a stupefiantelor.

Proiectul legislativ prevede patru tipuri de măsuri: dublarea sau chiar triplarea pedepselor cu închisoarea pentru alcoolemie penală sau cosnum de stupefiante creşterea duratei de suspendare a permisului (la 5-10 ani pentru alcoolemie penală şi la 6 luni-1 an pentru contravenţii) majorări în cazul recidivei în 5 ani pentru restituirea permisului (cu 10 ani pentru alcoolemia penală imposibilitatea reducerii sancţiunilor aplicate pentru alcool şi droguri

Concret, acest act normativ prevede:

1. Dublarea pedepsei cu închisoarea ce va fi cuprinsă între 5 ani şi 10 ani dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de peste 0,80 g/l alcool în sânge sau sub efectele stupefiantelor şi chiar triplarea pedepselor actuale la 10-15 ani dacă aceste persoane efectuează transport public de persoane sau transport de substanţe periculoase.

2. Perioade mai mari de suspendare a permisului pentru consumul de alcool şi stupefiante cuprinse:

a. între 5 ani şi 10 ani, dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de peste 0,80 g/l alcool în sânge sau sub efectele stupefiantelor.

b. între 6 luni şi 1 an, dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge.

3. Majorarea duratei de suspendare a permisului pentru consumul de alcool şi stupefiante atunci când se repetă aceeaşi faptă într-un inter

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°