Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nou test de rezistenţă al USL: listele pentru alegerile regionale

Publicat in Ziua de Cluj, luni 10 iunie 2013 ·

PSD şi PNL s-ar putea despărţi înainte de alegerile europene. Numărul doi în PSD, Liviu Dragnea, spune că paritatea pe listele pentru conducerea regiunilor va fi greu de obţinut.

Potrivit calendarului asumat de guvern, la finele lui 2013 ar trebui alese indirect conducerile noilor regiuni. Potrivit lui Liviu Dragnea, va fi greu să se respecte paritatea candidaturilor în USL, ca până acum. Liderii locali ai USL admit că acesta va fi un subiect delicat în interiorul alianţei.

„E un subiect pe care nu l-am discutat încă (...) Este vorba de proporţionalitate, ăsta e un subiect pe care îl vom aborda cât de curând. Este foarte greu să ajungem la paritate, dar nu este imposibil. Vom avea o discuţie în perioada următoare şi din fericire avem timp suficient", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea într-o emisiune TV, citat de Mediafax. Cu aceeaşi ocazie, el a precizat că, din raţiuni de timp, mai mult ca sigur, primele structuri de conducere ale regiunilor (consilii regionale şi preşedinţii acestora) vor fi alese în mod indirect, la sfârşitul acestui an, prin votul aleşilor locali din regiuniler respective, urmând ca, începând cu alegerile locale din 2016, cetăţenii să-şi poată alege direct conducerile regiunilor. Amintim că, nu cu multă vreme în urmă, Dragnea a anunţat că numărul regiunilor nu este stabilit - deşi prezentase deja public harta cu actualele opt regiuni - în urma unei discuţii cu liberalii. Aceştia din urmă erau nemulţumiţi tocmai de faptul că actualul desen al regiunilor favoriza PSD, care, la un vot indirect, ar putea monopoliza conducerile tuturor regiunilor.

Liderul PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, speră că proaspetele afirmaţii ale lui Dragnea au fost făcute în nume personal, deşi, în calitate de preşedinte executiv, el este, practic, al doilea om în PSD, după Victor Ponta. „Am auzit şi eu ce a declarat domnul Dragnea, e poziţia dân

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 19 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 52 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°