Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medic psihiatru din Iaşi, trimis în judecată după ce a inventat boli din pix pentru escrocii imobiliari

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Procurorii DNA l-au trimis în judecată de doctorul Victor Cojocaru, de la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi, pe care îl acuză că a falsificat adeverinţe necesare repartizării unor locuinţe sociale.

Medicul primar în psihiatrie este acuzat de fals intelectual şi uz de fals iar alături de el procurorii DNA au mai trimis în judecată trei persoane de etnie romă acuzate că se ocupau cu repartizarea ilegală a unor locuinţe sociale.

Potrivit procurorilor, în perioada 27 martie 13 mai, Diagrama Neculau, Constantin Grosu şi Dumitru Rudai au cerut de la un denunţător 20.500 de euro şi bijutierii din aur în valoare de 1.000 de lei pentru a o ajuta să obţină o locuinţă socială aflată în administrarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi. Cei trei au lăsat să se înţeleagă faptul că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei de atribuire a unor astfel de imobile precum şi asupra unor persoane cu putere de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi.

“În acest sens, inculpata Neculau Diagrama l-a determinat pe inculpatul Cojocaru Victor, medic primar specialitatea psihiatrie în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, să întocmească în fals două adeverinţe medicale în care a consemnat că persoana care solicitate locuinţa şi un membru al familiei sale suferă de afecţiuni psihice, deşi nu consultase persoanele respective. Inculpatul Cojocaru Victor a remis inculpatei Neculau Diagrama cele două adeverinţe, pe care le-a eliberat pe baza a două cereri redactate în fals de Neculau Diagrama”, precizează procurorii DNA.

La rândul său, Constantin Grosu a întocmit în fals două adeverinţe în care a consemnat că persoana care a solicitat locuinţa şi un membru al familiei sale sunt încadraţi în muncă şi obţin venituri din salarii.

Cele trei persoane de etnie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 43 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 24 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 47 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 40 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 55 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°