Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce trebuie să facă România pentru a-şi îmbunătăţi ratingul la agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s

Publicat in Ziarul Financiar, luni 10 iunie 2013 ·

Nivelul relativ scăzut al PIB-ului per capita, cadrul instituţional aflat încă în curs de dezvoltare, vurnerabilitatea faţă de şocurile externe şi nivelul ridicat al datoriei externe de peste 100 de miliarde de euro sunt principalele probleme pe care România ar trebui să le rezolve pentru a-şi îmbunătăţi ratingul la agenţia de evaluare Standard & Poor’s.

„În primul rând cred că din punctul de vedere al indicatorilor macroeconomici, România o duce destul de bine şi a fost pe nedrept depunctată. Însă cred că România are probleme la capitolul calităţii instituţi­ilor. Avem nevoie de instituţii puternice care să ne permită o dezvoltare sustenabilă, iar fără acestea nu putem avea o creştere a veniturilor în PIB, a investiţiilor, o mai bună infrastructură“, explică Dan Armeanu, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice. El este de părere că din punctul de vedere al indicatorilor şi stabilităţii macroeconomice, România ar fi trebuit să aibă un calificativ mai bun şi consideră că multe din astfel de punctări sunt subiective.

Aceeaşi idee este susţinută şi de Alexandru Taşnadi, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice, care spune că astfel de ratinguri supără unele guverne sau bucură pe altele, dar că în spatele clasificărilor stau mai multe considerente.

Ce spun analiştii Standard & Poor’s (S&P) că trebuie să facă România ca să-şi îmbunătăţească ratingul de ţară?

Ei consideră că statul român trebuie să ia măsuri pentru a îmbunătăţi competitivitatea şi potenţialul de creştere. Totodată trebuie să menţină o prudenţă fiscală pentru a diminua presiunile externe.

„Oricât am zice că avem economişti cu experienţă, tot trebuie să fim prudenţi. Într-adevăr mai avem de învăţat“, explică Taşnadi.

Analiştii S&P sunt de părere că avansul economic al României se va consolida treptat în perioada 2013-2015, în principal datorită

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°