Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INS: Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie

Publicat in Gandul, luni 10 iunie 2013 ·

Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie, când s-au născut peste 14.500 de copii şi au decedat aproape 22.200 de persoane, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).În aprilie s-au născut 14.577 de copii, cu 1.011 mai mulţi decât în martie, şi au decedat 22.164 de persoane, cu 189 mai puţine decât în luna precedentă.

"Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna aprilie, de 7.587 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna martie când a fost de 8.787 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna aprilie a fost de 157 (10,8 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna martie, când a fost de 11,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii", se arată într-un comunicat de presă al INS.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în aprilie 3.557 de căsătorii, cu 1.610 mai puţine decât în luna martie, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 a fost de 2.682, cu 274 mai puţine decât în martie.

În aprilie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 661, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 238 mai mare.

"Sporul natural a fost negativ în luna aprilie 2013, de 7.587 persoane, la fel ca în luna aprilie 2012 (6.688 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 24 mai mic decât în luna aprilie 2012", a precizat INS.

În aprilie 2013 au fost încheiate cu 2.492 mai puţine căsătorii decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar numărul divorţurilor a scăzut cu 20.

Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie, când s-au născut peste 14.500 de copii şi au decedat aproape 22.200 de persoane, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 50 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 32 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 32 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°