Curtea de Apel Bucureşti va pronunţa astăzi sentinţa în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa. Pe fond, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului, de către magistraţii Tribunalului Bucureşti. Sentinţa de astăzi nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea Supremă.
Vîntu a fost găsit vinovat pentru că i-a trimis bani şi l-a sprijinit pe Nicolae Popa, fostul şef al Gelsor şi SOV Invest, firmele prin care Vîntu a delapidat FNI. Vîntu l-a ajutat pe Popa în timp ce acesta se ascundea în Indonezia, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.
În 12 octombrie 2010, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme i-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan pentru favorizarea lui Nicolae Popa, precum, şi pe Alexandru Stoian, şoferul lui Vîntu, pentru complicitate la această infracţiune.
Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi. Statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.
La scurt timp de la prăbuşirea, în mai 2000, a Fondului Naţional de Investiţii, Popa a plecat din ţară. Aproape doi ani mai târziu, autorităţile române au emis pe numele lui un mandat internaţional de arestare.
Procurorii au stabilit, în urma probatoriului administrat, că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi transmis din totalul sumei anuale de 200.000 euro, "convenite cu condamnatul Popa Nicolae", două tranşe de 50.000 euro, respectiv 20.000 euro.
"Suma îi era necesară condam