Vreţi să ştiţi unul dintre motivele pentru care cetăţenii nu se simt reprezentaţi? Atunci vă rog să aveţi, cum spune românul, "un bob zăbavă". Nu este chiar aşa de simplu.
Mulţi ne imaginăm că într-o democraţie voturile întotdeauna contează. Nu chiar fiecare, desgur, dar cel puţin acelea ale marilor curente de opinie. Credem că influenţa acestor voturi creşte sau scade linear, conform numărului de suporteri ai unei cauze sau alta.
Bun. Să vedem dacă este aşa. Pentru asta să ne imaginăm un Parlament. Unul simplu, ca în exemplele din manualul de şcoală primară cu "Ana are mere". Prin urmare, unul în care partidul A deţine 70% din mandate, iar partidul B deţine restul mandatelor (30%).
Chiar şi în acest exemplu simplu observăm un lucru interesant: Partidul A nu are nevoie în nici un fel de Partidul B pentru a vota o lege. Raţiunea este simplă - are o majoritate absolută. Indiferent cum ar vota B, rezultatul este absolut acelaşi. La vot, contează doar poziţia Partidului A.
Spunem, în termeni tehnici, că puterea de vot a Partidului B este egală cu zero.
Dar noi credeam că rostul unui sistem este acela de a traduce în influenţă politică opţiunile semnificative la nivelul societăţii. Şi totuşi, avem un exemplu care pare să arate altceva. Desigur, ne putem consola că "reprezentarea politică" este necesară suporterilor lui B la nivel simbolic. Că trebuie să stea cineva pe scaune în numele acestora. Asta nu schimbă datele matematice ale problemei. Puterea lor de vot este zero. Nu 0,3. Fix zero. În această configuraţie (70-30).
Dar acum să observăm ceva şi mai interesant. Pentru asta, vom construi alt exemplu. Un Parlament cu trei partide. Partidul A are 49%. Partidul B are 49%. Partidul C are 2%.
În mod deliberat am construit un exemplu la limita neverosimilului. Partidul C este minuscul (2%). Reprezintă, aşadar, o mână de cetăţeni,
