Premierul Victor Ponta a afirmat luni, la Berlin, că şi-a propus să fie cel mai pro-business social-democrat din Europa, subliniind importanţa investiţiilor şi a proiectelor bazate pe parteneriatul public-privat pentru dezvoltarea infrastructurii din România.
Ponta a făcut această afirmaţie la conferinţa "Cooperarea economică româno-germană: Noi perspective", la sediul Deutsche Bank din Berlin. Anterior, premierul a avut o întâlnire cu Jurgen Fitschen, copreşedinte al Consiliului de conducere al Deutsche Bank, scrie Agerpres in pagina electronica.
"Ne-am confruntat din 2009 cu o criză economică - una socială - iar anul trecut cu o criză politică. Vestea bună este că ne-am învăţat lecţia. Am avut alegeri şi acum avem stabilitate, predictibilitate şi dorim să promovăm reforme. (...) Mi-am propus să fiu cel mai pro-business social-democrat din Europa. Ştiu că există cazuri faimoase de premieri social-democraţi în Germania pro-business. Cineva l-a descris pe domnul Schroeder ca fiind excesiv de pro-business. Aştept să fiu şi eu pentru ţara mea excesiv de pro-business şi sunt sigur că anii următori vor arăta că am avut dreptate", a spus Ponta.
Premierul a vorbit de aspectele pozitive din ţara noastră - creşterea economică de 2,2% în primul trimestru, deficitul bugetar şi şomajul reduse, stabilitate politică, forţa de muncă specializată - dar s-a referit şi la carenţele din infrastructură, despre care a spus că este cea mai mare "provocare" cu care se confruntă România, la rata mică de absorbţie a fondurilor europene - "cea mai mare tragedie".
"Proiectele bazate pe parteneriatul public-privat, absorbţia fondurilor europene şi finanţarea proiectelor de infrastructură vor fi priorităţile cele mai importante. Sunt pe deplin conştient că fără o infrastructură acceptabilă toate investiţiile vor fi blocate în cele din urmă", a sublinia