Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extind canalizarea la Oşorhei

Publicat in Bihor Online, luni 10 iunie 2013 ·

Scris de Veronica Bursaşiu - Directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra a semnat, vineri, la Oşorhei, cu reprezentanţii asocierii formate din firmele OMS România şi Instalaţii Montaj contractul de lucrări pentru extinderea sistemului de canalizare în localităţile Oşorhei, Alparea şi Fughiu.

Evenimentul a avut loc la Primăria Oşorhei în prezenţa primarului Ioan Pop şi a viceprimarului Ioan Gligor. 14 oferte au fost depuse pentru realizarea acestei lucrări care are un termen de execuţie de 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere. „Ne face plăcere să fim azi la Oşorhei, locul semnării ultimului contract de anul acesta, încheind astfel licitaţia fondurilor de coeziune ediţia 2007-2013. Aceasta fiindcă lucrările compensatorii din Oradea şi Paleu, ca urmare a retragerii Bihariei din proiect, ne vor duce undeva la finele anului. Pot să spun că sunt premise pentru finalizarea proiectului în termen”, a spus directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra.

„Pot să spun că trăiesc o bucurie la pătrat, ca să mă exprim în termeni matematici. Aceasta fiindcă pe lângă acest contract, miercuri vom anunţa şi câştigătorii într-un alt proiect european ce vizează asfaltarea străzilor. Pot să vă promit că în Primăria Oşorhei veţi avea un adevărat partener, şi că zilnic vom urmări lucrările în teren, iar aceasta nu este o ameninţare. Vreau să-i mulţumesc domnului director Gavra pentru implicare, nici dacă era fiu al satului nu se implica mai mult. Mulţumesc locuitorilor din Oşorhei că mi-au dat putere ca să putem demonstra că ceea ce promitem şi facem şi să le promitem că după o perioadă de disconfort urmează şi confort”, a spus primarul Ioan Pop.

„Vroiam şi eu să cer scuze pentru disconfort, dar să te apuci să faci săpături 13.861 ml în Oşorhei, 8859 ml în Alparea şi 6973 ml în Fughiu nu e de ici de colo. După realizarea acestor lucrări, locuitorii d

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 9 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 6 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Ayatollahul Ali Khamenei a ordonat o ANCHETĂ în privința exploziei din portul Bandar Abbas. Bilanțul a ajuns la 40 de morți și peste 1000 de răniți!

Gandul acum 6 ore
O explozie devastatoare, probabil provocată de substanțe chimice, a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, în portul iranian Bandar Abbas, provocând moartea a cel puțin 25 de persoane și rănirea altor peste 1000, potrivit agenției de presă Reuters. UPDATE 2:

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 2 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 6 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Ce este „Executive Branch”, clubul pentru ultrabogați creat de fiul lui Donald Trump. Intrarea costă peste 500.000 de dolari

Libertatea acum 8 ore
Donald Trump jr, investitorul Omeed Malik și alți parteneri lansează un club exclusivist, accesibil doar pe bază de invitație, cu o taxă de aderare de peste jumătate de milion de dolari, potrivit unei invitații obținute de Politico și a două surse a

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 9 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 8 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 6 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Vremea

București
acum

lun.

5°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

4°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°