Dacă punctele și turneele ATP din 2013 ar fi dispuse ca o hartă, atunci ea ar fi colorată aproape în întregime în roșu la ora aceasta. Ca la jocurile de strategie unde îți înfigi steagul în teritoriile cucerite, Rafa Nadal și-a colorat cum a vrut el harta turneelor la care a jucat în acest an, câștigând șapte din nouă jucate. Celelalte două sunt finale. Practic, el a câștigat 7000 dintre cele 7500 de puncte pe care le putea aduna.
Dacă edițiile turneului de la Roland Garros ar fi și ele dispuse similar, tot pe o hartă, atunci Imperiul lui Rafa ar fi căpătat deja proporții pe care nici măcar imaginația celor mai fideli supuși ai săi (suporteri, adică, dar să păstram analogia) nu le-ar fi putut atinge. Încă o dată, a opta oară, hoardele de cotropitori au venit falnice și frumos echipate, au încercat, au asaltat, s-au lovit de ziduri, au suferit răni, și într-un final au fost puse pe fugă. Vor avea nevoie de un alt an ca să-și refacă puterile, să găsească tehnici de luptă noi și să încerce din nou. Până atunci, Roland Garros este indestructibila cetate a lui Rafa. Rafa Garros.
Ceea ce e și mai înspăimântător pentru cotropitori este că Rafa Land nu doar se apără cu dibăcie, ci începe să se extindă tot mai mult, colorând în roșu și pământurile învecinate. S-a dus vremea (dacă a fost vreodată o astfel de vreme) în care străjerii nadalieni apărau cetățuia aruncând cu bolovani și sulițe de pe înaltul zidurilor. Cavalerii Rafaliști ies la luptă dreaptă, dacă e cazul, dacă li se impune prezența. Au câte o strategie pregătită pentru fiecare adversar. Buzdugane spinoase, grele, care pătrund pe reverul ofensivei adverse până o fac ferfeniță. Săbii ascuțite, care odată manevrate cu două mâini, în cross, când adversarul a ieșit în față, la fileul cetății, obțin niște passinguri halucinante. Drept apărare, Cavalerii sunt înzestrați cu scuturi groase și impenetrabil