Atacantul dinamovist Marius Alexe spune că, după un sezon foarte bun în care a marcat 15 goluri pentru echipa "alb-roşie", speră ca în câteva zile să se rezolve transferul său la o formaţie din Anglia sau Italia, campionate care îl atrag foarte mult.
"Este clar că a fost cel mai bun sezon al meu ca şi goluri marcate şi ca şi constanţă în meciuri. Am marcat 15 goluri în campionat, două în Cupă, contra echipelor bune. Este îmbucurător pentru mine şi asta mă face să mă gândesc la mai mult. Sunt multe campionate care îmi plac, însă în Anglia şi în Italia mă văd cel mai bine. M-am gândit mult că ar fi momentul să fac acest pas, pentru că nu mai sunt un jucător tânăr, asta-i clar şi cred că în momentul de faţă sunt pregătit. Am jucat deja cinci sezoane la Dinamo, am încă nouă la echipele de juniori şi la echipa a doua şi cred că şi eu am nevoie de o schimbare şi sper să fiu înţeles de toată lumea. Sper ca în următoarele zile să se rezolve ceva. Nu ştiu dacă există oferte, concret nu ştiu dacă este ceva, însă ştiu că sunt discuţii şi de asta sper ca şi conducerea să-mi dea drumul, să fiu înţeles, pentru că este momentul meu", a afirmat atacantul dinamovist, informează digisport.ro.
Marius Alexe, 23 de ani, exclude varianta unui transfer la o echipă din campionatul intern: "Da, normal, în campionatul României Dinamo este clubul meu, unde am crescut, unde o să am tot timpul sufletul", a mai spus jucătorul dinamovist. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »