Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titus Corlatean a exprimat la intalnirea cu omologul german Guido Westerwelle "asteptarea legitima" privind decizia pe Schengen

Publicat in HotNews, marți 11 iunie 2013 ·

Ministrul de Externe Titus Corlatean a exprimat, luni, in intrevederea cu omologul german, Guido Westerwelle, "asteptarea legitima" ca o decizie pozitiva privind aderarea Romaniei la spatiul Schengen sa fie luata pana la sfarsitul acestui an, potrivit unui comunicat MAE, citat de Mediafax.

Ministrul Corlatean a participat, luni, la vizita oficiala a premierului Victor Ponta in Germania, ocazie cu care seful diplomatiei romane a avut o intrevedere cu omologul german, Guido Westerwelle, fiind trecute in revista teme de interes de pe agenda bilaterala, europeana si internationala, se arata in comunicatul MAE. "Cei doi ministri au salutat stadiul foarte bun al relatiilor bilaterale dintre Romania si R. F. Germania, reliefat atat de contactele frecvente la nivel inalt din ultimii ani, cat si de consolidarea pozitiei Germaniei, de prim partener comercial al Romaniei si de investitor major", mentioneaza sursa citata.

"Ministrul Titus Corlatean a prezentat evolutiile interne legate de aderarea la spatiul Schengen si a exprimat asteptarea legitima ca o decizie pozitiva pe aceasta tema sa fie luata pana la finele anului curent. In acest context, a subliniat ca autoritatile romane isi indeplinesc cu responsabilitate rolul care le revine la frontiera estica a UE, precum si toate criteriile stabilite in acquis-ul Schengen, fapt confirmat si de Comisia Europeana", se mai arata in comunicatul MAE.

Totodata, a fost evidentiata contributia minoritatii germane din Romania si a etnicilor germani emigrati in Germania la dezvoltarea cooperarii dintre cele doua tari. In context, ministrul roman de Externe l-a informat pe omologul german despre adoptarea in Parlamentul roman a Legii privind despagubirea persoanelor deportate sau persecutate odata cu instaurarea regimului comunist in Romania, de ale carei prevederi vor beneficia germanii originari din Romani

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Art Safari prezintă Expoziția de 1 milion de euro, cu ocazia Nopții Muzeelor. Celebritățile artei românești și bilete cu 50% reducere, doar în weekendul 17-18 mai!

HotNews acum o ora
Art Safari organizează o întâlnire specială cu Tonitza, Luchian, Pallady, Maxy, Ghenie și alte nume sonore ale artei românești, în weekendul 17-18 mai, cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor. Expoziția cu lucrări de artă în valoare totală

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Weekend rece și mohorât în București: ploi, frig și vânt puternic

HotNews acum 24 minute
Vremea va fi neobișnuit de rece pentru luna mai în acest sfârșit de săptămână în Capitală, potrivit meteorologilor. În București, vemea se va răci vineri, astfel că valorile termice se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Cer

ANULAREA alegerilor, MOTIVUL pentru care România a fost eliminată din Visa Waiver. SUA, îngrijorată de „deteriorarea practicilor democratice”

Gandul acum o ora
Potrivit Departamentului de Securitate Internă a SUA, România a fost eliminată din programul Visa Waiver pentru a „asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. Cu toate acestea, o notă internă a NSC, nepublicată anterior și obținută de jurnali

O firmă de ridesharing din București a fraudat statul cu 6,7 milioane de lei / Ce a descoperit ANAF

HotNews acum o ora
Inspectorii Direcției generale antifraudã fiscalã (DGAF) au descoperit un agent economic din București, care activeazã pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, care a fraudat bugetul statului cu 6,7 milioane

Un călugăr budist a jucat 9 milioane de dolari din banii templului la un cazinou ilegal

Mediafax acum o ora
Phra Thammachiranuwat, starețul templului Wat Rai Khing de la periferia vestică a Bangkokului, este acum în custodia autorităților. Biroul Central de Investigații (CIB) a urmărit traseul fondurilor și a descoperit că banii, în valoare de peste 300 d

Fostul şef al FBI, anchetat pentru o fotografie cu scoici considerată o ameninţare la Trump

BusinessMagazin acum o ora
Fostul director al FBI, James Comey, este anchetat de Serviciul Secret american după ce a distribuit pe Instagram o fotografie cu scoici formând numerele „8647", considerată de republicani o incitare la violenţă împotriva preşedintelui Donald Trump.

George Simion se compară cu Vadim Tudor: „E timpul să munciți pentru România”.

Adevarul acum o ora
George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, a transmis vineri dimineața, în ultima zi de campanie, un mesaj către „sistem”, susținând că modul în care s-a încercat discreditarea lui Corneliu Vadim Tudor nu va funcționa în cazul lui.

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 3 ore
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Rusia și Ucraina se întâlnesc la Istanbul, fără speranțe de progres

Mediafax acum 3 ore
Delegații din Moscova și Kiev se reunesc vineri la Istanbul pentru primele negocieri directe din 2022, dar absența lui Putin și trimiterea unei echipe de rang inferior de către Rusia au stins orice optimism. Partea rusă e condusă de Vladimir Medinsk

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°