Trei persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite, luni seară, în urma unui accident care a avut loc pe DN 7, în localitatea arădeană Căpruţa, după ce un autoturism s-a izbit frontal de un microbuz de pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc pe DN 7, în localitatea arădeană Căpruţa, după ce un autoturism BMW, înmatriculat în Germania şi care mergea spre Deva, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un microbuz de pasageri înmatriculat în Bulgaria.
În microbuz se aflau şoferul şi patru pasageri, iar în autoturism trei tineri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Arad, Camelia Tuduce, impactul dintre cele două autovehicule a fost foarte puternic, iar în momentul sosirii echipajelor de prim ajutor, cei trei tineri din autoturism erau morţi.
De asemenea, şoferul microbuzului şi o pasageră au fost grav răniţi, femeia fiind preluată de la locul accidentului de un elicopter SMURD şi transportată la spital.
Poliţiştii cercetează în continuare cauzele producerii accidentului.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia în zonă se desfăşoară alternativ, pe un sens, urmând să fie reluată în jurul orei 21.00.
Trei persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite, luni seară, în urma unui accident care a avut loc pe DN 7, în localitatea arădeană Căpruţa, după ce un autoturism s-a izbit frontal de un microbuz de pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc pe DN 7, în localitatea arădeană Căpruţa, după ce un autoturism BMW, înmatriculat în Germania şi care mergea spre Deva, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un microbuz de pasageri înmatriculat în Bulgaria.
În microbuz se aflau şoferul şi patru pasageri, iar în autoturism trei tineri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Arad, Camelia Tu