Intrarea în Spatiul Schengen
1. Septembrie 2001, Bucuresti, Sala Mare a Palatului, concert simfonic în cadrul Festivalului International „George Enescu“. Cîteva mii de spectatori asteptăm, cu răsuflarea tăiată, aparitia reputatului dirijor Kurt Masur. La exact fără un minut acesta apare ca de obicei, sobru, dar parcă marcat de o apăsare. Salută publicul, apoi orchestra si, în loc să ridice bagheta, se întoarce din nou cu fata către sală si spune apăsat: „presupun că ati aflat ce s-a întîmplat în capitala Statelor Unite ale Americii“. Nu stiam nimic: noi ne aflam pe altă planetă...
2. Seara, la stiri, aflăm că în capitala celei mai puternice tări din lume avuseseră loc cîteva repetate si grave atacuri teroriste, care vizează cîteva puncte vitale strategice (Casa Albă, Pentagonul, Congresul etc). Nu stiam, însă, nu aveam cum să ne închipuim că acest tragic eveniment avea să constituie începutul unor schimbări fundamentale în aranjamentul geopolitic al lumii. Nu aveam de unde să stim că, imediat după agresiune, au fost convocati statmajoristii, analistii, tot felul de experti care au căutat o explicatie si niste solutii, ce aveau să aibe consecinte si pentru Europa, pentru Balcani, deci si pentru noi.
3. Pe scurt, din aproape în aproape, Administratia americană a profitat de această rearanjare tectonică pentru a realiza reunificarea Europei divizată de comunism, reunificare mai demult gîndită, dar care, iată, trebuia grăbită. Asa s-a ajuns că, după laborioase negocieri, în decembrie 2004, România a semnat Tratatul de Aderare, iar la 1 ianuarie 2007 a avut loc intrarea propriu-zisă în „clubul alesilor“...
4. Să o recunoastem: nu eram pregătiti să „intrăm“, nu meritam să fim primiti, dar si-au călcat pe inimă si ne-au acceptat ca să stabilizeze Balcanii (si din multe alte motive pe care nu avem loc să le enumerăm aici). De ce nu eram pr
