Aproape o mie de absolvenţi de clasa a XII-a din judeţul Olt nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat din acest an, care a debutat, luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Majoritatea a fost descurajată de rezultatele dezastruoase obţinute la sesiunile anterioare şi la simulări şi spune că aşteaptă introducerea Bacalaureatului profesional.
Doar 4.128 de elevi din judeţul Olt, dintre cei 5.081 care au absolvit clasa a XII-a, în acest an, s-au încumetat să se mai înscrie la examenul de Bacalaureat. Astfel, potrivit unei statistici remise de ISJ Olt, 953 de absolvenţi au renunţat la încercarea de a obţine diploma de Bac. Din promoţiile anterioare, s-au mai înscris încă 893 de candidaţi. Cei mai mulţi elevi care au ales să nu mai susţină „Examenul Maturităţii” provin de la liceele cu profil tehnologic.
Ei au fost descurajaţi de rezultatele care au fost înregistrate la ultimele două sesiuni al Bacului, dar şi de propriile note pe care le-au luat la cele două runde de simulări. 41,22 la sută dintre elevii de clasa a XII-a care au susţinut, la sfârşitul lunii aprilie, simularea probelor examenului de Bacalaureat au reuşit să obţină note de trecere. Situaţia a fost îmbunătăţită faţă de rezultatele obţinute la simularea organizată în iarna anului 2012, când numai 30,25 la sută dintre liceeni au obţinut note de promovare.
Doar la patru licee din judeţ a fost înregistrat un procent de înscriere de 100%: Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, Liceul Văleni, Liceul Tehnologic Tufeni şi Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balş.
Şase licee cu mai puţin de jumătate dintre absolvenţi înscrişi
Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” Caracal conduce într-o ierarhie alcătuită după criteriul celor mai puţini absolvenţi care s-au înscris la Bacalaureat. Aici, doar opt elevi, adunaţi din două